Romanul va avea trei noi Cetățeni de Onoare

În această săptămână, consilierii locali romașcani au aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate marți, 5 mai, un proiect de hotărâre privind privind acordarea unor titluri de „Cetățean de Onoare” al municipiului Roman.

Proiectul, inițiat de primarul Laurențiu Leoreanu, prevede acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Roman, post-mortem, pentru trei personalități romașcane: Paul P. Străjescu, general Gheorghe V. Makarovitsch și Ion N. Teștiban. Ceremonia de acordare a titlurilor de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Roman va avea loc în cursul acestei luni, în cadrul manifestărilor dedicate zilelor orașului.

„Titlul de «Cetățean de Onoare» al municipiului Roman reprezintă cea mai înaltă distincție ce poate fi acordată în semn de recunoștință și apreciere acelor persoane care, prin activitatea lor, au contribuit in mod semnificativ la dezvoltarea și bunul renume al comunității locale. Având în vedere contribuția personalităților care s-au remarcat în mod deosebit în ceea ce privește emanciparea materială şi spirituală, precum și în dezvoltarea municipiului Roman și care, prin întreaga lor activitate, constituie o mândrie pentru urbea noastră, vă propunem mai jos următoarele personalități cărora să li se confere Titlul de «Cetățean de Onoare» al municipiului Roman”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre adoptat marți de consilierii locali, document care arată și biografiile celor trei personalități romașcane, așa cum au fost ele prezentate de autoritățile locale, biografii pe care vi le prezentăm în continuare.

Paul P. Străjescu (22.11.1848, Iași – 08.02.1887, Roman) – judecător şi avocat, Primar de Roman

Paul P. Străjescu s-a născut pe 22 noiembrie 1848, la Iaşi, ca fiu al serdarului Petre Străjescu şi al Eugeniei Mavrogheni, descendentă directă dintr-un frate al lui Nicolae Vodă Mavrogheni, Domnitor al Ţării Româneşti (1786- 1790). A urmat Școala Fiilor de Militari din Iași şi Facultatea de Drept, la absolvirea căreia nu s-a dedicat carierei militare, ci s-a îndreptat către magistratură, îndeplinind funcția de judecător supleant al Tribunalului Roman.

În anul 1872 s-a căsătorit cu Olimpia Makarovitsch, sora generalului Gheorghe Makarovitsch, şi au avut împreună cinci copii. În anul 1876, a fost ales, în Consiliul Comunal, ca primar de Roman, fiind iniţiatorul a importante reforme administrative pentru modernizarea orașului.

În timpul Războiului de Independență, Paul P. Străjescu a condus Garda Civică, ocupându-se de ostașii răniți sau bolnavi prin administrarea Spitalului Virtutea Militară. Ziarul Romanul (condus de Emanoil Arghiropol, unchiul istoricului Nicolae Iorga) din 15 februarie 1887, consemna:

„Pe timpul resbelului din 1877, Străjescu fiind primar şi comandant al «Gardei Civice», devenise în acelaşi timp omul cel mai filantrop, împărţind timpul său între datoriile funcţiunilor sale şi căutarea şi ajutarea bolnavilor militari care se internau în spitalul anume înfiinţat în Roman pentru acest sfârşit”.

Pentru aceste merite, a fost decorat cu ordinele: Sfânta Ana (Rusia), Takovo (Serbia), Apărătorii Independenţei şi Steaua României în grad de Ofiţer. Ulterior, în anii 1883 şi 1884, Paul Străjescu a fost ales ca deputat de Roman, continuând să se îngrijească de bunăstarea și de rezolvarea problemelor Romanului. Mărturiile din epocă ni-l prezintă ca pe un bun specialist și ca pe un om de înaltă ținută morală, înzestrat cu empatie și cu mult spirit de sacrificiu.

Pe 8 februarie 1887, la doar 39 de ani, Paul P. Străjescu a trecut la cele veşnice. După cum relatează presa vremii, înmormântarea a fost una fastuoasă, care a adunat laolaltă aristocrația și notabilitățile orașului și ale județului, iar mesaje de condoleanțe au fost primite din partea prim-ministrului și liderului PNL, Ion C. Brătianu, a președintelui Adunării Deputaților, generalul Dimitrie Lecca, și a numeroși deputați.

„Onest şi strict în toate afacerile sale; prietinos şi îndatoritor pentru toţi; un părinte de familie din cei mai iubitori şi vrednici de imitat. Era stimat şi iubit atât în familie cât şi în societate, unde el era pe atâta de vesel, atrăgător, pe cât şi de folos pentru toţi şi în toate împrejurările. Când cineva a avut fericirea de a-şi îndeplini cu atâta succes şi bună voinţă misiunea sa în lume, poate să treacă în viaţa sfârşirei, fără să zică că a murit, căci faptile lui îl ţin în viaţă pentru totdeauna”. (Necrolog din ziarul Romanu, Anul VIII, no. 11, duminică 15 februarie 1887). Monumentul funerar al lui Paul P. Străjescu se află pe aleea principală, în Cimitirul Eternitatea din Roman.

General Gheorghe V. Makarovitsch (3 septembrie 1843, Climești, Făurei, Neamț – 30 aprilie 1930, Roman), general de divizie

Generalul Gheorghe Makarovitsch s-a născut pe 3 septembrie 1844, în comuna Făurei, judeţul Neamţ, în familia Vasile şi Alexandrina-Roxana Makarovitsch. A urmat Şcoala militară de artilerie din Iaşi (înfiinţată în anul 1857 şi devenită Şcoala Fiilor de militari, în anul 1872 şi Liceul Militar Iaşi, în anul 1909). Este absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri din Bucureşti, promoţia 1864, cu gradul de sublocotenent.

După absolvire, a îndeplinit mai multe funcţii militare în Regimentul 1 Lăncieri, Regimentul 2 Lăncieri şi Regimentul 1 Artilerie. În anul 1868 a fost avansat la gradul de locotenent. În perioada 1868 – 1871 a activat la Şcoala militară de artilerie din Iaşi, după care a fost avansat la gradul de căpitan. Între anii 1871-1876 a fost la Regimentul 1 Artilerie, anul 1876 aducându-i gradul de maior.

Şi tot în anul 1876, s-a căsătorit cu Alexandrina Izvoranu, având nouă copii, dintre care opt băieţi au urmat cariere militare şi o fiică – profesor de matematică. Timp de doi ani, 1876-1877, a fost director de studii şi profesor de fortificaţii şi artă militară la Şcoala Fiilor de militari din Iaşi.

În anul 1877 a participat la Războiul de Independenţă (unde şi-a pierdut un braț), având funcţia de comandant al Divizionului de pompieri Bucureşti, iar din ianuarie 1878, comandant al unui Divizion din Regimentul 3 Artilerie. În anul 1879 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi transferat la Administraţia Ministerului de Război.

Revine la Iaşi, în anul 1881, ca director la Şcoala Fiilor de militari. În anul 1887 a fost avansat la gradul de colonel, iar din anul 1894 a fost numit comandant al Garnizoanei Bucureşti, până în anul 1896, când primeşte gradul de general de brigadă. În perioada 1896 – 1906 a fost, pe rând, comandant al artileriei Corpului 2 Armată, comandant al Regiunii întărite Focşani-Nămoloasa-Galaţi, comandantul Diviziei 6 Infanterie Focşani, comandantul Corpului 3 Armată. Pe 1 aprilie 1906 a fost trecut în rezervă, ca general de divizie.

Pentru merite deosebite în cariera militară, a fost decorat cu numeroase medalii şi distincţii: Legiunea de Onoare franceză în grad de Ofițer; Virtutea Militară, clasa I; Crucea Trecerea Dunării; Medalia Apărătorii Independenţei; Ordinul Steaua României, clasa a III-a; Ordinul Coroana României, clasa a II-a; Medalia jubiliară Carol I.

Generalul Gheorghe V. Makarovitsch a trecut la cele veșnice pe 30 aprilie 1930 şi a fost înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Roman.

Profesor Ion N. Teștiban (18 octombrie 1896, Roman – 2 octombrie 1964, Roman)

S-a născut la Roman, pe 18 octombrie 1896. A urmat cursurile Gimnaziului Roman-Vodă, promoţia 1913. După finalizarea studiilor superioare, a fost profesor de latină, istorie şi geografie la Liceul Roman-Vodă, până pe 1 septembrie 1957.

Preocupările profesorului Teştiban de valorificare a istoriei locale şi pasiunea pentru arheologie a transmis-o şi elevilor săi. A organizat numeroase deplasări în teren şi excursii de studii la diferite obiective, pentru colectarea de materiale arheologice. De menţionat este şi bogata activitate desfăşurată de profesorul Ion Teştiban, alături de distinşii profesori Nicolae Grigore Steţcu, Ioan Gheorghe Reţeanu, Iacob Avram, care, cu pricepere şi eforturi susținute, au pus bazele Muzeului de Istorie din Roman.

Meritul profesorului Teştiban a fost şi acela de a salva de la distrugere portretul domnitorului Ştefan cel Mare, executat de pictorul Epaminonda Bucevschi, la comanda episcopului Melchisedec Ştefănescu, portretul fiind, de altfel, şi prima lucrare a Muzeului nou înfiinţat. Totodată, profesorul Ion Teștiban a susţinut ideea doctorului Epifanie Cozărescu, de a înfiinţa un Muzeu de Istorie a Medicinei.

Începând cu data de 1 aprilie 1958, timp de şase ani, a fost muzeograf la Muzeul de Istorie din Roman. Alături de domnul profesor dr. Vasile Ursachi, a fost implicat, în anii de început ai vieții muzeistice la Roman, la dezvoltarea patrimoniului, conservarea şi restaurarea materialelor arheologice, valorificarea ştiinţifică a cercetărilor întreprinse.

Profesorul Ion Teştiban a avut şi o bogată activitate publicistică, pe teme de istorie națională sau locală. Catedralei Episcopale Sfânta Cuvioasă Parascheva i-au fost dedicate studiile: „Dintr-un pridvor cu fresce” şi „Catedrala” Romanului, apărute la Tipografia şi Legătoria Şcoalei de Arte şi Meserii din Roman.

„Pe 2 octombrie 1964, a plecat dintre noi Omul, spirit viu al intelectualității romaşcane, un model de erudiţie şi seriozitate profesională, de modestie şi generozitate, Profesorul, Istoricul şi cercetătorul pasionat şi meticulos, interesat direct de studierea istoriei locale” (muzeograf Minodora Ursachi).

Pe piatra funerară, care la partea superioară are forma unei cărţi deschise, sunt versurile inginerului Petru Silberg, bunul său prieten:

„În viaţa lui / Cinstit împlinită / Cartea i-a fost şi / Armă şi iubită”.