HomeRoman

Romanul, gazda Sănătății din întreaga țară

Timp de patru zile, medicii de renume din întreaga țară se reunesc la Roman, în cadrul Zilelor Sănătății Nemțene. Evenimentul științific, organizat de medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu, include dezbateri cu privire la hipertensiunea arterială.

 

 

Joi, 4 aprilie, la Hotel Mariko Inn a debutat manifestarea Zilele Sănătății Nemțene. Până duminică, 7 martie, la eveniment vor participa medici de renume din întreaga țară și se vor prezenta zeci de lucrări științifice.

zilele sanatatii 05043Devenită deja o tradiție, manifestarea, care se află la a opta ediție, este organizată a patra oară consecutiv la Roman. Tema din acest an este „Hipertensiunea arterială”, motiv pentru care invitatul de onoare la această ediție este medicul de talie europeană profesor doctor Cătălina Arsenescu Georgescu, profesor de medicină internă și cardiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași și șeful Clinicii de Cardiologie medicală din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași. Manifestarea a început cu un cuvânt de bun venit din partea oficialităților prezente. Din partea Primăriei Roman, Mioara Cocea a prezentat mesajul de felicitare și mulțumire din partea primarului Laurențiu Dan Leoreanu, care nu a putut fi prezent la eveniment din motive obiective. Au mai luat cuvântul medicul Emanuel Nazaretian, din partea Direcției de Sănătate Publică Neamț, medicul Cătălina Pălăncianu, managerul  Spitalului Municipal de Urgență Roman, președintele Colegiului Medicilor Neamț (CMN), medicul Iosif Koszeghi, profesor doctor Cătălina Arsenescu, doctor inginer Irvin Ghira, invitat de la Clinica NewMedics din Germania, și organizatorul evenimentului, medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu, șeful secției Chirurgie din cadrul Spitalui Roman și vicepreședinte al CMN.

Organizatorul evenimentului, medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu

„Tema reuniunii noastre se referă la hipertensiunea arterială, o boală a societății moderne, bolile cardiovasculare fiind deja pe primul loc în patologia mondială. Avem invitați din București, Bacău, Iași, colegii noștri de la Spitalul Județean Iași și din județul Brașov. Sperăm ca noțiunile și lucrurile noi pe care le aflăm să le putem aplica în practica noastră medicală. Pentru Roman, această manifestare este un lucru deosebit, pentru că este singurul eveniment medical care se desfășoară în Roman după Revoluție. Anul viitor vom încerca să facem un lucru și mai frumos, pentru că atunci se vor împlini 150 de ani de când la Roman s-a început activitatea chirurgicală. Aceasta face din Roman al treilea centru al Regatului unde s-a operat cu anestezie generală, ceea ce este un lucru deosebit”, a declarat medicul chirurg Dan Gabriel Arvătescu (foto stânga).

„În ansamblu, bolile cardiovasculare sunt principalul factor de morbi-mortalitate, iar în ansamblul patologiei bolilor cardiovasculare, hipertensiunea arterială ocupă primul loc, atât ca frecvență, dar și la complicații. Este atât de ușor să ajungi de la depistarea hipertensiunii arteriale în evoluție la o complicație majoră. Tot efortul nostru se concentrează pe depistarea cât mai precoce, pentru că depistarea precoce înseamnă un tratament aplicat în timp util. Cea mai bună dovadă că se face foarte mult în acest domeniu este faptul că s-au constatat niște cifre îmbucurătoare în ceea ce privește depistarea precoce hipertensiunii arteriale”, a declarat profesor doctor Cătălina Arsenescu Georgescu. „În urmă cu opt ani, când am fost aleși la conducerea Colegiului Medicilor, ne-am propus organizarea unor asemenea evenimente care sunt benefice pentru toți medicii din județ”, a precizat medicul Iosif Koszeghi, președintele CMN.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0