Rebeca Elena Bontaș și Paul Mădălin Oprea, ambii de la Clubul Atletic Roman, au luat medalii de argint la Campionatul Național de Atletism, categoria copii. Colega lor de club, Mădălina Adriana Ciurdea (foto), s-a clasat pe locul al treilea.
Inimoasa și profesionista școală atletică a Romanului nu ratează nicio ocazie de a ieși în evidență la întrecerile cele mai importante, așa cum a fost cazul și la recentele finale naționale rezervate grupelor de copii, C1, C2 și C3, desfășurate în sala bucureșteană din complexul sportiv „Lia Manoliu”. Trei sportivi de la Clubul Atletic au reușit să urce pe podium, pe treptele a doua și a treia.
Rebeca Elena Bontaș, elevă a profesorului Traian Macovei, a fost foarte aproape de o medalie de aur în proba de săritură în înălțime la categoria C1, sportivi născuți în 2000 și 2001, dar a reușit să o ia pe cea de argint, cu cea mai bună săritură de 1,42 metri, realizată din prima încercare. Până atunci, trecuse ștacheta tot din prima încercare, la înălțimi inferioare. A încercat, apoi, la 1,45 metri și n-a reușit să treacă. Dacă ar fi făcut-o, chiar și din a treia încercare, ar fi ieșit campioană națională, în detrimentul bucureștencei Gabriela Petre, medaliată cu aur, care a trecut dintr-a treia la 1,45 metri, dar care avea rezultate anterioare mai slabe.
Cealaltă medalie de argint la naționalele copiilor a fost obținută la triatlon, grupa C2, de Paul Mădălin Oprea, elev al lui Iulian Corugă (foto dreapta – centru).
Paul a realizat un total de 861 de puncte, cu 20 mai puțin decât ocupantul locului I, în cele trei probe de concurs, 50 metri plat, săritura în lungime și 600 metri. El a ieșit pe locul I la 50 metri plat, fiind devansat de actualul campion în celelalte două probe.
Mădălina Ciurdea, elevă a aceluiași Iuian Corugă, a adus medalie de bronz pentru Roman la săritura în lungime, cu 5,02 metri, la 6 centimetri de a doua clasată și la 29 de prima. Obiectivul, adică medalia, a fost îndeplinit. „Clasarea pe podium, cu o săritură de peste cinci metri, este ținta noastră în acest an”, a spus antrenorul Iulian Corugă încă de la finalul anului trecut. Celelalte cinci sărituri ale Mădălinei au măsurat între 4,86 și 5,00 metri. În aceeași probă, Rebeca Bontaș, considerată printre favorite, n-a mai concurat.
Un alt rezultat remarcabil este cel al lui Matei Octavian Severin – locul al patrulea la triatlon, grupa C2, cu 837 puncte, în vreme ce Nicolae Corniciuc s-a clasat al șaselea la 600 metri. Severin este, de asemenea, elev al lui Corugă.
La triatlon feminin (60 metri, lungime, 800 metri), C1, Diana Mărtinaș (LPS) s-a clasat pe poziția a șasea, iar colega sa, Roxana Nechita, pe cea de a opta. Roxana a avut cel mai bun timp între concurente la 60 metri plat, 8,60 secunde, cu care ar fi fost calificată în finala probei înainte amintită.
La competiție au participat 1.041 de sportivi de la 116 cluburi.
[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
Comentarii