Roman, Neamț
Căutare site

Românii din Ucraina și Republica Moldova au venit „Acasă la noi”

32 de tineri de origine română din Ucraina și Republica Moldova au participat la tabăra de cultură și civilizație românească „Acasă la noi”. Primarul Laurențiu Dan Leoreanu le-a înmînat tinerilor însemnele Romanului.

 

Ajunsă la cea de-a șaisprezecea ediție, tabăra de cultură și civilizație românească „Acasă la noi”, organizată în cadrul Școlii Europene de Vară ASTRA Iași – Roman, a reprezentat, în aceste zile, un prilej de mare emoție atît pentru Asociațiunea Astra, cît, și mai ales, pentru participanți. 32 de copii și tineri români din teritoriile aflate în prezent în afara granițelor României au petrecut două zile la Roman, întîlnindu-se cu autoritățile locale și participînd la o serie de activități alături de elevii Colegiului Național „Roman-Vodă”, în cadrul unei seri românești organizate joi, 19 iulie.

Joi dimineață, elevi din orașele ucrainene Cernăuți și Ismail, precum și din capitala Republicii Moldova – Chișinău, dar și din capitala Moldovei – municipiul Iași – s-au întîlnit cu primarul Laurențiu Dan Leoreanu, primind, cu această ocazie, însemnele municipiului Roman și invitația de a vizita oricînd orașul situat la confluența Moldovei cu Siretul. „Acest fapt a confirmat, dacă mai era cazul, afinitatea primarului Laurențiu Dan Leoreanu pentru istoria românilor și, în special, pentru cei aflați, din nefericire, dincolo de granițe nefirești. În speranța că Prutul reprezintă o graniță temporară, acțiunea a întregit numeroasele activități pe care Colegiul Național «Roman-Vodă» le-a realizat de-a lungul timpului în colaborare cu frații noștri. Printre acestea se numără realizarea unui proiect bilateral cu Școala «Mihai Eminescu» din Edineț, o revistă dedicată românilor din Basarabia, dar și participarea la proiectul Despărțămîntului ASTRA – «Românii din afara granițelor românești»„, a precizat directorul Colegiului Național „Roman-Vodă”, Mihaela Tanovici, unul dintre organizatorii proiectului.

Taberele organizate în diferite zone ale României de „despărțămintele” Astra constituie pentru participanți o ocazie unică de a se bucura de frumusețile naturale și de valorile spirituale ale unei țări pe care o simt aproape, vorbindu-i graiul, dar pe care nu au avut prilejul să o viziteze. În cadrul acestor tabere, invitații își îmbogățesc cunoștințele de istorie, de geografie, de cultură și de civilizație românească, beneficiind de sprijin pentru perfecționarea limbii române și cunoașterea vie, prin itinerarii culturale specifice, a istoriei și a spațiului românesc. Tinerii din Ucraina și din Republica Moldova vor pleca vineri de la Roman spre Toplița – județul Harghita. Organizatorii evenimentului de la Roman au fost Primăria municipiului, Colegiul Național „Roman-Vodă” și Despărțămîntul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iași.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.