Roman3D: o perspectivă de ansamblu asupra orașului prin ochii tinerilor

HomeCultural

Roman3D: o perspectivă de ansamblu asupra orașului prin ochii tinerilor

 

 

În ultima vreme, sunt din ce în ce mai mulți tineri creativi și implicați în municipiul Roman. Proiectul educațional Roman3D este un reper important pentru ei, unde, ghidați de traineri cu experiență, iau parte la ateliere de dezvoltare personală, întâlnesc oameni-model și capătă o perspectivă de ansamblu asupra municipiului. Proiectul este structurat pe trei categorii: economic, cultural și social, astfel încât participanții să cunoască cât mai bine toate părțile unei comunități locale.

În perioada 17 – 21 iulie s-a desfășurat a doua ediție a proiectului, coordonator principal fiind Diana Stogrin. Cei 25 de tineri participanți, cu vârstele cuprinse între 14 și 18 ani, au dezvoltat abilități precum: comunicare eficientă, vorbire în public, lucru în echipă și leadership. În plus, împreună cu trainerii Marian Cnup și Larisa Neculai, au învățat cum să plece de la o idee, nevoie sau problemă și apoi să o transforme într-un proiect sau un eveniment.

Inițiativele create de ei, în ediția de anul acesta, sunt:
– RomanArt Street – eveniment dedicat artei stradale și culturii urbane;
– Cinema în curtea școlii – proiecție de film în aer liber, în curtea unei școli;
– White Night – petrecere nocturnă de 12 ore, de la 22:00 la 10:00, cu muzică și activități interactive;
– Weekend-ul hobby-urilor –  eveniment ce adună pasionații din diferite domenii, să împărtășească idei, experiențe și să socializeze.

„Apreciem faptul că toate inițiativele vor fi susținute de autoritățile locale și de mentori care s-au arătat interesați să contribuie cu experiența lor. Dorim ca prin acest proiect să formăm tineri proactivi, care să colaboreze și să acționeze atunci când își doresc să se implice în comunitate”, au transmis organizatorii.

Proiectul Roman3D a fost organizat de KULT Hub, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman și Consiliul Local Roman.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0