Prima paginăSport

Rezultate bune ale atleților romaşcani în etapa I a naționalelor

Dimensiune text

Ana Maria Antăl, Raluca Vrabie şi Florin Anca s-au clasat pe locul I la întrecerile juniorilor II din Bucureşti.

O delegaţie consistentă şi valoroasă de atleţi romaşcani, de la LPS şi Clubul Atletic, a participat, sâmbătă şi duminică, la întrecerile etapei întâi a campionatului naţional, juniori II, reuşind nu mai puţin de nouă clasări pe podium, între care trei pe locul întâi.

Ana Maria Antal (LPS) a ocupat locul I la săritura în înălţime, cu 1,60 metri, ea fiind urmată de colega sa Ana Maria Savu (1,55 metri), ambele eleve ale antrenoarei Otilia Danţiş. Raluca Adriana Vrabie (CA) a câştigat proba de aruncare a suliţei cu 45,32 metri, în vreme ce Elena Violeta Dan (LPS Piteşti, CA) a dominat proba de 2.000 metri obstacole, timpul realizat fiind 7:00.70.

La săritura în înălţime, Clubul Atletic a avut doi reprezentaţi. David Ciuraru s-a clasat pe locul secund cu 1,89 metri, iar Andrei Iuliu Mărieş a ocupat locul al treilea cu 1,80 metri, în cadrul probei câştigate de ieşeanul Sorin Ionescu cu 1,97 metri. Cei doi romaşcani sunt pregătiţi de profesorii Traian Macovei şi Iulian Corugă. La 400 metri garduri, Florin Adrian Anca (LPS Piteşti, CA) a trecut al doilea linia de sosire, cu timpul 56,03 secunde. La aruncarea ciocanului, Izabela Felicia Coşa (LPS) a ocupat locul al treilea, cu 49,22 metri. Elena Tacu (LPS) s-a clasat a şasea. În aceeaşi probă, Vlăduţ Gabriel Căuş (LPS) a fost al treilea, cu 60,49 metri. El a fost urmat de Cosmin Ioan Cîrlig (CA) şi Eduard Perie (LPS). La aruncarea greutăţii, Șerban Constantin Nistor (LPS) s-a clasat al treilea, cu 14,15 metri. De grupele de aruncări de la cele două cluburi romaşcane se ocupă antrenorii Emilian Floroiu, Lucică Cucoş, Cristina Buzău şi Carmen Iederan.

Rezultate bune au mai obţinut Alexandra Calistru (CA), pregătită de profesor Elisabeta Baciu, la 800 metri – locul al cincilea, Cosmin Cîrlig şi Șerban Nistor, clasaţi pe locurile 5 şi 6 la aruncarea discului, respectiv Ana Maria Antal, a şasea la săritura în lungime.

COMENTARII

WORDPRESS: 0