HomeRoman

Revoluția din 1989, în direct

Pe 21 decembrie se împlinesc 23 de ani de la Revoluția din 1989. Fără a fi în linia întâi, câțiva romașcani povestesc momentul trecerii de la regimul comunist la libertate.

 

 

De la evenimentele din 1989 s-au scurs 23 de ani. Protestele și luptele de stradă începute pe 17 decembrie în Timișoara au culminat în București pe 21 decembrie, când regimul comunist a fost înlăturat. Mulți dintre noi am văzut Revoluția la televizor. Pentru a readuce generației tinere o pagină de istorie recentă, câțiva romașcani au descris cum au trăit, perceput și ce au sperat odată cu schimbarea produsă în decembrie 1989, cu prețul pierderii a mii de vieți.

 

Cu brânza de burduf  și carnea de curcan la Revoluție

 

Profesorul Iancu Wexler, președintele Comunității Evreiești din Roman, nu a vrut să fie membru de partid. „Mi s-a propus de multe ori să mă fac membru de partid, dar am refuzat de fiecare dată, spunându-le că am rude în străinătate. Faptul că nu am acceptat să mă înscriu în partid nu a avut urmări asupra activității mele la catedră. Am putut să-mi dau gradele didactice, dar știam că nu voi putea accede niciodată la o funcție de conducere„, spune profesorul Iancu Wexler.

Revoluția l-a prins pe profesorul Wexler pe drum. „Eram profesor la Liceul industrial nr. 5, actualul Seminar Teologic Ortodox din Roman. Mergeam cu un coleg de serviciu, profesorul de matematică Nicolae Havrici, la un elev de-al meu din satul Broșteni, de unde trebuia să iau brânză de burduf și carne de curcan pentru sărbători, produse care în magazine nu se vedeau. Ne-a mirat faptul că pe drum nu era niciun milițian, nicio babă la poartă sau prin curte. Auzisem de evenimentele din Timișoara, dar nu aș fi crezut niciodată că și în București lumea s-ar putea întoarce împotriva lui Ceaușescu„, povestește profesorul Wexler. Ajuns la elev acasă, profesorul Wexler a fost întrebat de părinții acestuia cum de a avut îndrăzneala să meargă pe drum. Pentru început, profesorul a crezut că părinții elevului au uitat promisiunea făcută, dar surprinderea oamenilor era legată de curajul celor doi dascăli care s-au pornit la drum. „Toți membrii familiei elevului se aflau la televizor și urmăreau în direct evenimentele de la București. Atunci ne-am dat seama ce se întâmplă de fapt„, povestește profesorul Wexler.

Înspăimântați de ce vedeau la televizor, profesorul Wexler și colegul său s-au întors în grabă în oraș. „Am stat cu frică tot drumul. Îngrijorată, nevastă-mea m-a luat la întrebări, la întoarcere: «Unde umblați ca nebunii? Puteau să vă împuște!»„, spune profesorul Wexler.

La întocmirea procesului verbal de constituire a Consiliului Frontului Salvării Naționale din Roman au participat și profesorii Iancu Wexler și Nicolae Havrici, cel care a și redactat documentul.

 

Preotul cu Ajunul, sătenii cu Revoluția

Abia hirotonit preot, Florin Aurel Țuscanu avea 24 de ani în decembrie 1989. Primise parohie în comuna Delești, județul Vaslui. În zilele dinaintea Revoluției, preotul Țuscanu a fost chemat la Postul de Miliție. „Milițianul mi-a cerut să închid clopotnița, pentru ca nu cumva vreun localnic să dea alarma în sat, și să o las mai moale cu spoveditul și împărtășitul. Nu știam ce se întâmplase la Timișoara și eram oarecum contrariat de ceea ce mi se cerea, pentru că în satele pe care le păstoream erau oamenii la locul lor și nu vedeam niciun pericol ca oamenii să sune «alarma»„, povestește preotul Țuscanu.

Acesta nu a respectat cerința milițianului și, pe 21 decembrie, a început să meargă cu Ajunul prin sate. „Nu mai era niciun om pe la porți, cum era obiceiul locului, ca sătenii să aștepte preotul cu lumânarea aprinsă. În plus, când intram în casele oamenilor, toți închideau televizorul, cum era firesc, dar vedeam în ochii tuturor o teamă pe care nu o înțelegeam. Unul dintre săteni a avut curajul să mă întrebe pe mine ce se întâmplă la București. Când a deschis televizorul, m-am îngrozit. Mai aveam câteva case de mers cu Ajunul, le-am lăsat baltă și m-am întors din Vaslui la Roman, să-mi văd familia„, spune părintele Țuscanu.

 

Revoluție la 14 ani

 

Pentru comandantul Poliției Roman, revoluția din 1989 a fost o perioadă cu multă adrenalină. „Eu eram copil atunci, aveam 14 ani. Vă dați seama că nu am privit lucrurile cu teamă sau cu acea dorință de a schimba regimul, fiindcă nu înțelegeam mare lucru. Îmi amintesc că se auzeau tot felul de zvonuri, cum ar fi că apa de la Castelul de Apă a fost otrăvită„, a afirmat comisarul șef Dragoș Bălău, comandantul Poliției Roman. Legat de mișcările stradale din oraș, șeful Poliției din Roman își amintește un singur episod. „Am văzut mai multe persoane – cred că erau de o anumită etnie – care au intrat cu forța în policlinica cu plată și au început să arunce pe geam diverse lucruri, de la dosare medicale și până la obiecte de mobilier„, a mai spus comandantul Poliției municipiului Roman.

 

„Nimeni nu știa ce va urma”

 

Pentru președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, cele mai importante amintiri sunt legate de ceea ce a simțit la acel moment. „Eu, atunci, eram director de unitate județeană și am fost în mijlocul evenimentelor, iar imediat după aceea am făcut parte din filiala Neamț a Frontului Salvării Naționale (FSN). Ceea ce îmi amintesc de atunci este teama care domnea în jur, fiindcă nimeni nu știa ce va urma. Am avut emoții, mișcările sociale au fost importante, dar am văzut și oameni care n-aveau nicio legătură cu evenimentul, dar se agitau în clădirea în care funcționează acum Prefectura Neamț„, a povestit Culiță Tărâță.

 

Polițist, revoluționar cu merite deosebite

 

Comisarul șef Constantin Ursu, șeful Secției de Poliție Săbăoani, este unul dintre revoluționarii activi din Roman, care păstrează și acum acasă diploma pe care scrie „luptător cu merite deosebite la Revoluție”. Nu îi place să vorbească despre evenimentele din ’89, dar colegii săi știu cum a plecat cu un grup de peste 20 de persoane din Roman, atunci când revoluționarii de la București au cerut ajutor. A luptat în mijlocul evenimentelor în capitala țării și a rămas marcat de faptul că, mai mulți tineri pe care i-a cunoscut în Piața Universității, au plecat, la un  moment dat, spre un sediu de poliție și au fost împușcați. „Eu vreau să vorbesc doar despre părțile bune, fiindcă sacrificul unor oameni ne-a adus ceea ce avem acum„, a spus comisarul șef Constantin Ursu.

 

Medic pe baricade

 

Managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Mircea Coadă, își aduce aminte că Revoluția a însemnat tensiune, dar și o luptă continuă pentru a salva viețile celor răniți în confruntările cu Armata. „La vremea respectivă eram la Brăila și, în plus, eram managerul spitalului de acolo, deci mă aflam pe baricade. Mai mult, întrucât eram chirurg, am stat mai tot timpul în sala de operație, unde am intervenit pentru răniții care erau transportați la noi. Mai toate victimele aduse la noi erau membri ai gărzilor patriotice care, în perioada respectivă, au fost înarmate haotic. Mulți dintre ei prezentau plăgi prin împușcare. Un singur pacient a murit împușcat înainte să ajungă la noi„, a povestit medicul Mircea Coadă.

 

1990, mai dureros ca 1989

 

Pentru managerul Serviciului Județean de Ambulanță, medicul Letiția Dămoc, nu Revoluția a fost dureroasă, ci perioada de după. „Țin minte și acum că eram studentă la Târgu Mureș. După evenimentele de la Timișoara, Securitatea ne-a chemat pe noi, studenții, în sala de festivități și ne-au cerut să semnăm o declarație prin care să ne dezicem de acțiunile de la Timișoara. Am început să batem cu picioarele în podea și, în cele din urmă, au renunțat și au plecat. Am revenit, apoi, la Piatra Neamț, unde m-a prins Revoluția. Deși eram o persoană cu inițiativă, părinții m-au sfătuit să nu ies în stradă. Ulterior, m-am întors la Târgu Mureș, iar ceea ce a urmat a fost mult mai dureros. N-o să uit niciodată ziua de 15 martie 1990, când au izbucnit conflictele dintre români și maghiari. Noi, studenții, am fost chemați să facem un cordon între cele două tabere. Fiecare avea câte un drapel și abia aștepta să fie provocat pentru a sări la bătaie. Am văzut oameni bătuți cu lanțuri de motocicletă, oameni care se călcau în picioare să prindă o pâine aruncată din camion, pentru a nu fi luată de maghiari. Practic, acolo am învăta să suturez plăgile. În cele din urmă, am fost transportați acasă cu avionul„, a rememorat medicul Letiția Damoc.

 

„La început, nu ne-a venit să credem”

 

În timpul Revoluției mă aflam la Roman. În seara de 21 decembrie, am fost chemat de urgență la Primăria Roman și am fost unul din cei care a contribuit la redactarea primului manifest către oraș. La început nu ne-a venit să credem, apoi a urmat o bucurie imensă. Au fost momente destul de tensionate pentru că în oraș circulau tot felul de zvonuri. Se spunea că un grup de persoane ar fi atacat abatorul, alții ar fi atacat Policlinica Roman. A fost o încercare de preluare a Palatului Administrativ, dar în oraș nu au fost incidente deosebite. Ultrerior, am fost unul din membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale„, și-a amintit senatorul Ioan Chelaru.

Și primarul Laurențiu Leoreanu se afla la Roman când a izbucnit Revoluția. „Atât ca elev, cât și ca student, nu pot spune că am avut, în acea perioadă, restricții. În Roman existau foarte puține locuri de distracție. Într-adevăr, libertatea de exprimare era îngrădită. Statul ajuta foarte mult, prin găsirea unui loc de muncă sau a unei locuințe, dar aplatiza inițiativa privată. În timpul revoluției, stăteam cu ochii pe televizor și urmăream entuziasmați tot ce se întâmplă. Eram un tânăr profesor și aveam o naivitate majoră în ceea ce privește viața socială, politică și administrativă a orașului. Căderea regimului comunist a însemnat startul unei competiții. Mulți s-au aliniat la start, iar la linia de sosire au ajuns unul după altul„, a apreciat primarul Laurențiu Leoreanu.

 

„Nu știam dacă și când îmi voi mai vedea familia”

 

Maiorul Marcel Șuba a fost șef al punctului de dirijare zboruri aviatice  pe zona Moldovei de la fosta Unitate Militară de la Secuieni. „La așa de mare distanță în timp, pot spune cu certitudine că am fost victime ale unui adevărat război electronic, era o încercare perfect regizată și simulată tehnic cu scopul de a denatura realitatea. Să nu uităm că făceam parte dintr-o alianță… Radiolocatoriștii puteau face diferența dintre un avion infractor sau o simulare, dar, din cauza bruiajelor electronice, regimul de zbor simulat apărea ca un zbor real. Instruirea noastră cu privire la emițătoarele care funcționau cu o anumită frecvență era făcută la nivelul tehnicii alianței din care făceam parte, așa încât, la punctul de comandă, analizam și făceam diferența dintre țintele fictive și țintele reale, exact cum este și în presă, dacă îmi este permisă comparația. Au fost și avioane inamice și s-a comandat foc. Educația militară excludea frica, eram doar foarte îngrijorați, dovadă că, de pe data de 17 decembrie 1989, când s-a decretat stare de alarmă, și până în luna martie 1990, am dormit cu arma sub pernă. Sfâșietoare a fost despărțirea de familie. Nu știam dacă și când o voi mai vedea, mai ales că ambii copii, mici atunci, întrebau zi și noapte «când vine tata», iar soția mea nu putea să le dea nici un răspuns„, mărturisește maiorul Șuba. Ca ofițer al Armatei Române la datorie într-o unitate de radiolocație în timpul Revoluției, maiorul Șuba spune că vede consecințele în cuponul de pensie.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • Tanasa 10 ani ago

    N-ati gasit niciun securist ori militian din vremea aceia ca sa-i intrebati ce au facut in timpul revolutiei? Dar pe cei care au primit certificate de revolutionar pentru „luptele” duse pe baricadele Romanului nu-i intrebati nimic? Cum de-au ajuns revolutionari tocmai cei din garzile patriotice scosi in strada de Ceausescu ca sa reprime orice miscare spre libertate. In ce conditii si cine a pus stapanire pe sediul primariei Roman. Cum au fost alungati din birouri primarul de atunci si secretarii de partid? Erau teme mult mai interesante decat umblatul cu nasterea a unui popa ori dijmuirea parintilor unor elevi de catre niste dascali.

  • NILA 10 ani ago

    Chiar asa ,cum putem afla si noi care au fost revolutionarii din Roman?Eu am stat incartiruit 3 luni si i pazeam pe securistii,, cazati” la Militia Roman ,ultimul etaj sau podurile de la intrari sau captarea de apa de la Pildesti etc…si n am ajuns posesorul unui certificat de revolutionar ,ca dealtfel nici unul din colegii din UM !

  • ionut 10 ani ago

    revolutionarii sunt functionari din primarie care atat pe vreamea aia cat si acum nu aveau alta ocupatie decat grija altora. cat despre drepturile pe care aceste fenomene publice le au ar trebui regandite. parca prea multa importanta pentru un ocean de falsitate. unul singur a luptat pentru o cauza nobila restul doar pe interes. daca iti dai viata pentru tara ti-o dai din patriotism nu pentru a avea beneficii. revolutia la roman seamana cu dezapezirea. putini lucraza multi beneficiaza.