Revedere de poveste

Absolvenţii promoţiei 1953 ai Școlii Medii Tehnice de Mecanică şi Siderurgie, actualul Colegiu Tehnic „Petru Poni”, s-au revăzut după 60 de ani.

S-au îmbrăcat la patru ace, s-au pieptănat şi s-au aranjat în oglindă cu mai multă grijă decât de obicei, după care au pornit spre locul de întâlnire. Cei mai mulţi dintre ei bat spre 80 de ani, dar nu-şi arată vârsta. Odată trecuţi de poarta şcolii, se sumeţesc, de parcă ar întineri brusc, şi cei 60 de ani care s-au scurs de când au ieşit pe aceeaşi poartă s-au topit brusc şi ei sunt din nou aidoma tinerilor care zâmbesc din fotografiile alb-negru păstrate cu grijă în buzunar. „Băieţi, spatele drept, să intrăm mândri în şcoală, aşa cum am plecat”, îi încurajează unul dintre ei. „Băieţii” şi „fetele”, absolvenţii promoţiei 1953 ai Școlii Medii Tehnice de Mecanică şi Siderurgie – aşa cum se numea atunci Colegiul Tehnic „Petru Poni” -, zâmbesc cu nostalgie amintirii. Din cei 76 de absolvenţi ai celor două clase s-au întors, joi 12 septembrie, 24. Unii au bătut sute de kilometri de drum pentru a-şi revedea colegii. Pe alţi şase dintre ei, bătrâneţea şi bolile i-au oprit să iasă din casă şi să vină la întâlnire. „Am avut întâlnire şi acum cinci ani, şi acum zece ani şi ne luăm astăzi angajamentul să ne revedem şi în anii care vin, atât cât o să ne mai ţină puterile”, a spus Ioan Gabor.

După ce s-au strâns în braţe şi s-au bucurat de revedere la poarta şcolii, foştii elevi au fost invitaţi într-o sală de clasă, pentru a depăna amintiri. Primirea oficială a fost făcută de profesoara Dana Păiuş, director adjunct al Colegiului Tehnic „Petru Poni”, care s-a arătat onorată de misiunea încredinţată şi i-a invitat pe foştii elevi să revină la şcoală pentru a se întâlni cu actualii elevi, cărora le pot fi oricând un model de viaţă. De la amintirile despre anii de şcoală, discuţiile au trecut repede la cele despre copii şi despre nepoţi.

„Eu sunt astăzi foarte fericit. Cea mai mare realizare a mea este, în primul rând, faptul că am reuşit să fiu astăzi aici, iar în al doilea rând ţin să vă anunţ faptul că, de două luni, sunt străbunic. Mai este vreun străbunic aici?”, a spus Emil Căprioară, aplaudat la scenă deschisă de colegii din sală.

Au avut drag de meserie

Petru Dănilă a venit tocmai de la Cugir, din judeţul Alba, pentru a se vedea cu colegii. După ce a terminat şcoala de la Roman, viaţa l-a purtat la Petroşani şi, apoi, la Cugir. A lucrat la Uzina Mecanică de la Cugir toată viaţa. A început ca maistru şi a urcat, apoi, în funcţie, până la cea de director, funcţie de la care a ieşit şi la pensie.

„Am făcut o şcoală în care se învăţa meserie. Nu se putea să nu-ţi găseşti un rost în viaţă după ce terminai şcoala, fie că te angajai – şi ştiai meserie atunci când te angajai, noi terminam ca tehnicieni-, fie că voiai să mergi apoi la facultate”, a spus Petru Dănilă.

„Vă propun ca astăzi să nu mai vorbim de pastilele pe care le luăm şi să ne amintim cât de frumoşi şi cât de tineri eram cu 60 de ani în urmă. Îmi amintesc cum îmi spuneau toate fetele din clasă că sunt obraznic şi nici acum nu îmi dau seama de ce. Îmi amintesc, iarăşi, cu drag, de reuniunile la care mergeau noi, cu totul diferite de cele la care merg liceenii din ziua de azi, la care fetele noastre erau cele mai frumoase şi, mai ales, îmi amintesc cum am fost în practică la Hunedoara şi am învăţat să dansez datorită unuia dintre colegii noştri care avea un acordeon de care nu se despărţea niciodată”, a spus Petru Enea, fost director la Fabrica de Țevi din Roman.

Decanul de vârstă al promoţiei, Constantin Bârjoveanu, are 83 de ani.

„Din cauza vremurilor grele, am pierdut doi ani de şcoală, am întreupt liceul şi am ajuns coleg cu ei, care sunt mai tineri. Ei au doar 80 de ani”, glumeşte Constantin Bârjoveanu. 43 de ani a fost profesor, predând discipline de specialitate la licee din Bacău.

„Nu există comparaţie între cum se făcea şcoală pe timpul nostru şi cum se face acum. Condiţiile pe care le au ei sunt foarte bune. Nu mai au, în schimb, motivaţie, dorinţa de muncă”, spune Constantin Bârjoveanu.

„Noi am făcut o şcoală tehnică, am învăţat o meserie cu plăcere. Elevii de azi nu mai vor să se murdărească pe mâini”, a spus Costică Veliman Mihai, care a lucrat o viaţă în proiectare, începând cu uzina de tractoare din Braşov şi încheind cu cea de avioane din Bacău.

Anii de liceu i-au unit pe viaţă

Între foştii colegi de clasă şi de serie s-au legat nu numai prietenii, ci şi iubiri. Șase dintre foştii absolvenţi, trei cupluri, au venit la revedere nu doar în calitate de foşti colegi, ci şi de soţ şi soţie, toţi cu nunta de aur deja sărbătorită. Elena Ciurea şi Adrian Anatolie, Maria Samson şi Alexandru Dăscălescu şi Emilia Giurgi şi Ioan Gabor s-au cunoscut şi s-au iubit încă de pe băncile şcolii.

„Am spus întotdeauna că «vinovat» pentru căsătoria mea a fost Hitler. Din cauza lui şi a războiului, părinţii soţului meu au plecat din Basarabia şi au ajuns la Roman. Aşa l-am cunoscut, ne-am căsătorit şi am avut o viaţă fericită. Noi, cei care am făcut căsătorii între colegi, am păstrat prietenii şi facem aşa încât să ne petrecem zilele importante din viaţă, aniversările, împreună”, a spus Elena Ciurea. Până la următoarea revedere, toţi cei prezenţi şi-au luat angajamentul de a se auzi măcar la telefon. Au făcut o listă cu datele de naştere şi cu numerele de telefon, promiţându-şi ca măcar întâlnirile telefonice să se întâmple mai devreme decât o dată la cinci ani.