Home

Retrageri şi neprezentări în Liga a patra

Voinţa Ion Creangă rămâne singura echipă cu punctaj maxim.

În campionatul Ligii a patra Neamţ, abandonurile se ţin lanţ. Erau 16 echipe la început. Una s-a retras după începerea campionatului, altele două au cedat în etapa trecută. Voinţa Ion Creangă este singura echipă care a acumulat maximum de puncte.

Rezultatele înregistrate în etapa a cincea (7 septembrie 2014): Bradul Borca – Viitorul Podoleni 6-0 (4-0) – meci neîncheiat, întrucât Viitorul Podoleni s-a retras de pe teren cu un sfert de oră înainte de final, Unirea Tămăşeni – Victoria Horia 1-8 (0-4), Speranţa Răuceşti – Bradul Roznov 3-0 (neprezentare a oaspeţilor), Cimentul Bicaz – Moldova Cordun 1-1 (1-1), Tineretul Cîndeşti – LPS Roman 3-1 (1-0), FC Cetatea II Tîrgu Neamţ – Voinţa Ion Creangă 0-2 (0-2), AS Grumăzeşti – Arsenal Văleni 3-0 (2-0).

Săptămâna trecută s-au disputat şi două meciuri restanţă din precedentele două etape: Cetatea II Tîrgu Neamţ – Moldova Cordun 1-1 (1-0), meci din etpa a treia reprogramat în 3 septembrie, respectiv Voinţa Ion Creangă – Lupii Bistriţei 10-3 (6-1), în partidă contând pentru etapa a patra (reprogramat în 5 septembrie).

Clasament: 1 Speranţa Răuceşti – 13 puncte (5 partide), 2. Voinţa Ion Creangă – 12 puncte (4 partide), 3. Moldova Cordun – 11 puncte (5 partide), 4. Victoria Horia – 10 puncte (5 partide), 5. Bradul Borca – 9 puncte (4 partide), (…) 15. Arsenal Văleni – 0 puncte (4 partide).