Dascălii care, din cauza reducerii numărului de copii sau a restructurării rețelei școlare, nu mai au ore la școala în care au activat pînă acum vor fi prezenți, joi, la Inspectoratul Școlar Județean, pentru a găsi o variantă înlocuitoare.
În discuție sînt 49 de educatoare, învățătoare și profesori de diverse discipline. Mai mult de jumătate dintre participanții la ședința publică sînt prezenți mai mult pentru a îndeplini o formalitate, întrucît, conform noii legi a educației, etapa de repartizare a fost precedată de o etapă în care fiecare cadru didactic a avut posibilitatea de a discuta cu șefii unităților școlare în care există catedre libere și de a primi acceptul de a-și continua activitatea în respectiva unitate de învățămînt.
„Este o noutate introdusă de actuala legislație prin care unitățile de învățămînt își pot manifesta autonomia. Pentru cei care și-au rezolvat problema postului prin discuțiile anterioare, etapa de astăzi nu reprezintă decît o formalitate, în cadrul căreia noi verificăm dacă sînt îndeplinite toate condițiile și există consimțămîntul părților„, a spus inspectorul școlar Cristian Secară, de la departamentul de personal din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
„Grosul” celor care își caută de lucru pentru viitorul an școlar este reprezentat de educatoare, care au pierdut locul de muncă prin trecerea clasei pregătitoare de la învățămîntul preșcolar la cel primar. „Ele vor deveni titulare ca învățătoare, avînd în vedere că au dublă specializare. Nici una dintre colegele noastre nu va rămîne fără post„, a spus inspectorul școlar Cristian Secară.
Comentarii