Restricții în alte două comune din județul Neamț, după creșterea numărului de infecții COVID-19

HomeSanatate

Restricții în alte două comune din județul Neamț, după creșterea numărului de infecții COVID-19

 

Prefectura Neamț a anunțat luni, 2 noiembrie, că au fost luate măsuri de restricționare a unor activități pentru încă două comune din județul Neamț, comunele Alexandru cel Bun și Dumbrava Roșie, în urma creșterii numărului de infecții cu coronavirusul COVID-19, după ce incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a ajuns la 3,43, respectiv 3,40 la mia de locuitori.

Conform hotărârii CJSU, în cele două comune, pentru două săptămâni: se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. Va fi permisă activitatea teraselor.

Decizia a fost luată luni, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), și este valabilă pentru 14 zile, începând de marți, 3 noiembrie, ora 8.