Aprecierea este făcută de Violeta Lăcătuşu, profesor, scriitor şi artist plastic.
Violeta Lăcătuşu, pictoriţă, poetă, romancieră, este prezentă în memoria afectivă a romaşcanilor în primul rând ca profesor. Și nu neapărat pentru performanţe, reale, cât mai ales pentru dragostea vie pentru artă şi frumos transmisă elevilor. La 70 de ani împliniţi, mesajul către mii de foşti elevi, ca semn al unei binecuvântate meniri, este acela de dăruire prin muncă, fie la romanul aflat în lucru, ilustraţia unei cărţi ori poemele ce ne trimit la esenţa pură a revelaţiei frumosului absolut. Un om care a „văzut idei”, cum ne-a transmis Camil Petrescu, povară pe care Violeta Lăcătuşu o duce cu mândrie şi perfecţionism mai departe.
„Cine oare îşi poate croi covorul vieţii numai din momente de bucurie?”
La întrebarea ce vrei să te faci când vei fi mare, tentaţia fiecărui copil este aceea de a imita adulţii de lângă el. Violeta Lăcătuşu a fost altfel, ca şi mai târziu în viaţă:
„Când am împlinit patru ani, părinţii mi-au cumpărat o carte cu coperţi albe şi cu ilustraţii color care m-au fascinat: era vorba de «Făt-frumos din lacrimă», de Mihai Eminescu, iar desenele aparţineau, cred, Floricăi Cordescu, soţia poetului Eugen Jebeleanu, despre care aveam să aflu mai târziu. De multe ori rămâneam singură acasă – părinţii fiind la serviciu – şi, răsfoind această carte preferată, îmi spuneam povestea în gând, privind ilustraţiile care căpătau o dimensiune ciudată din care făceam, parcă, şi eu parte. În gând îmi apăreau şi alte secvenţe imaginare şi, astfel, nici nu ştiu cum trecea timpul. Iar poezii sau compuneri am început să scriu din clasele primare, căci, asemenea tuturor copiilor, eram bucuroasă că doamna învăţătoare le afişa la Gazeta clasei”, mărturiseşte Violeta Lăcătuşu.
Amprenta anilor copilăriei este hotărâtoare pentru cei mai mulţi dintre noi, viitoarea profesoară Violeta Lăcătuşu nefăcând excepţie.
„Ce îmi doream când eram mică? Nu prea aveam timp să-mi doresc, deoarece mă jucam cu copiii de pe stradă (la Comăneşti, Galaţi, Ploieşti) şi aveam astfel, destule lucruri de făcut; la Constanţa, spre exemplu, pe malul mării, lângă plajă, vizavi de strada pe care locuiam, am găsit un pistol mic vechi, ruginit, cu butoiaş şi… multe altele. Până la această vârstă, am multe amintiri, şi frumoase, şi mai puţin frumoase. Nu ştiu de ce atunci când se întâmplă să-mi fac timp pentru ele, îmi vin în minte întâmplările neplăcute, greşelile sau chiar momentele de cumpănă prin care am trecut. Am observat că oricât aş încerca să înăbuş astfel de amintiri, ele rămân ascunse undeva în străfundurile sufletului şi pândesc o clipă de neatenţie ca să prindă iarăşi viaţă. Gândurile, ele sunt acelea care le trezesc. Cine oare îşi poate croi covorul vieţii numai din momente de bucurie, de fericire pe care, totuşi, le-a avut?”, mărturiseşte, cu nostalgie şi simţ critic, Violeta Lăcătuşu.
Criticul Cristian Livescu şi eseistul Gheorghe A.M. Ciobanu i-au fost naşi
Anii, nu puţini la număr, în care a transmis elevilor dragul şi plăcerea de a descoperi în lumea cărţilor răspunsuri la marile dileme ale vieţii, au fost încununaţi de un debut târziu, dar relevant, în lumea literelor:
„Naş literar mi-a fost criticul şi eseistul Cristian Livescu, căruia am îndrăznit să-i încredinţez primul meu roman, «Simurgul». Pentru domnul Cristian Livescu am o mare stimă, nu numai pentru inteligenţa lui deosebită, pentru cultura şi talentul literar, ci şi pentru calităţile lui sufleteşti. Când am fost internată la Iaşi, la reanimare, aproape 40 de zile, a fost unul dintre puţinii care dădea mereu telefon soţului meu – pe lângă doamna Laura, care mi-a devenit prietenă, ulterior -, se interesa de starea mea şi îl încuraja şi asta, fără a fi prieteni de familie sau colegi. Tot el m-a încurajat să scriu, să nu renunţ. În arta plastică, naş plastic mi-a fost domnul profesor Gheorghe A.M. Ciobanu, pentru care am cele mai alese sentimente”.
Relaţia afectivă dictată de munca la catedră nu i-a atenuat simţul critic, dovadă analiza pertinentă şi obiectivă pe care o face.
„Toată lumea se plânge de majoritatea tinerilor de azi. Să nu uităm că pe aceşti copii noi i-am format: noi, adică şcoala, familia, mass-media. Cred că toţi am greşit în mai multe privinţe. Sunt multe de spus. Dacă ei au nevoie de modele, de anumite modele, în cadrul zilelor Școala altfel li s-ar putea da ocazia să-i cunoască pe cei care au reuşit să se afirme, să răzbată în viaţă, să făurească ceva”, crede profesoara Vileta Lăcătuşu. Energia unui profesor-scriitor poate veni din prea-plinul dăruirii sale de o viaţă, ceea ce se pare că este secretul Violetei Lăcătuşu
„Bagajul imaginar pe care l-aş purta zilnic cu mine este, totodată, şi unul sentimental: imaginea familiei mele, imaginea celor dragi pe care îi simt că fac parte din fiinţa mea. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar aş vrea ca tinerii să se aştepte că viaţa nu poate fi înşelată, că trebuie acceptată cu bucuriile şi dezamăgirile ei. Să fie convinşi că trebuie să-şi poarte singuri de grijă, fapt pentru care să se străduiască să fie performanţi”, crede Violeta Lăcătuşu.
Ca formator de conştiinţe şi opinii, profesorul şi scriitorul fac front comun:
„Ne-am învăţat să repetăm că aşa-i în România, fără să încercăm să facem noi ceva. Nu am observat că, de multe ori, ţara merge de jos în sus şi contează ce facem noi, fiecare. Ne-am obişnuit să adulăm tot ce e străin, fără să discernem, deoarece aşa e cool. Dacă un străin ridică din sprâncene – gest august ce ar însemna că ne apreciază, oarecum, ne bucurăm ca nişte căţeluşi. În toate ţările sunt lucruri care nu merg, tinerii sunt lipsiţi de orizont. Să ne întoarcem sufletul spre spiritul pământului care ne dă sevă şi putere.
Să fim mândri şi bucuroşi că aparţinem unui popor talentat şi binecuvântat”.
Violeta Lăcătuşu s-a născută la 2 februarie 1944, în Asău, judeţul Bacău. Profesor de-o viaţă la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, Violeta Lăcătuşu a debutat în lumea literelor cu un eseu – „Mitul orfic în poezia lui Lucian Blaga”, în revista Cronica, în 20 septembrie 1985. Debutul editorial l-a reprezentat romanul „Simurgul”, apărut la editura Junimea, la Iaşi, în 1999. A mai publicat: „Iniţiere astrală”, volum de grafi-poeme, editura Crigarux, Piatra Neamţ, în 2003, „Imprevizibilul este săgeata destinului”, roman tipărit la editura Crigarux, Piatra Neamţ, în 2004, „Să crezi în imposibil”, roman apărut la editura Crigarux, Piatra Neamt, în 2008.
Violeta Lăcătuşu a publicat proză scurtă şi eseuri în revistele: „Cronica”, „Antiteze”, „Ateneu”, analele Universitătii „Al. I. Cuza” Iaşi.
A primit premii şi distincţii de la Primăria Municipiului Roman, în anii 2002, 2004, 2008, diplomă de excelenţă la Gala Culturii Romaşcane .
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi, „părinte” al poeziei „desenate”. „Poeziile de numai douăzeci de silabe, numite juè-ju (marele Li Tai Po le-a scris, în secolul al VII-lea, pe cele mai celebre), reprezentau nu numai supremul concentrat de poeticitate, a cincea esenţă verbală, ci şi paradigma absolută a intraductibilităţii. Poezia pură a fost inventată acum mai bine de două mii de ani. Mai târziu, poezia clasică japoneză a preluat acest tip de artă, a cultivat-o intens şi a dus-o la apogeu.
Norma poetică japoneză a fost exprimată, în varianta ei clasică, prin formulele numite tanka (cinci versuri şi treizeci şi una de silabe) şi, după aceea, prin popularul haikú (trei versuri şi şaptesprezece silabe). În secolele X-XII, poeţii japonezi atinseseră perfecţiunea acestor forme de ei inventate. Violeta Lăcătuşu, pictoriţă şi poetă din Roman, încearcă să aclimatizeze în Europa şi să reactualizeze – în limba română – o formă de poezie exotică. Diferenţa de limbă face ca diferenţa de substanţă dintre cele două tipuri de poezie să fie importantă. Grafo-poemele poetesei din Roman preiau o materie străveche, dar cheamă în ajutor şi spiritul contemporan al computerului. În limba română, super-concentratul poetic al unui juè-ju chinez ar fi fost imposibil; aşa că Violeta Lăcătuşu se serveşte, concomitent, de imagine şi de verb pentru a realiza un fel de poezie speculară, în care fiecare dintre cele două forme se regăsesc reciproc, privindu-se faţă-n faţă”. (Mihai Zamfir – „România Literară”)










Ati fost pentru mine profesorul cu fior de geniu in anii de liceu,o icoana mereu vie in amintirea mea,marturirea unei existente implinite prin citit,arta,critica literara,iubind enorm animalele(catelusa Betty).Nu pot uita niciodata de semnificatia culorilor din poezia bacoviana, Trilogia Culturii,cat si de iconoclastul Cioran. Va iubesc,va imbratisez cu drag,a dumneavoastra eleva Anca.
Admirație și respect unui crez de viață dublat de talent!
La multi ani,doamna Violeta Lacatusu!
Ma bucur sa citesc despre dumneavoastra,este ca si cum am discuta,fata in fata,asa cum ne-am propus de atatea ori!
Sunt mandra ca mi-ati fost colega si directoare o buna perioada de timp si va doresc viata lunga,sanatate si cat mai multe realizari artistice!
Cu dragoste,
prof.Emilia D.
Tot respectul nostru ( Promotia 1984 a Liceului Industrial Nr.2 ) pentru dna. profesoara !!!! A fost un model pentru noi si un adevarat dascal !!!!!