Roman, Neamț
Căutare site

REPERE: Ferma „americană” de la Săbăoani

Un tânăr din Săbăoani a înfiinţat în sat o livadă modernă, cu banii câştigaţi în Statele Unite. El cultivă pomi fructiferi, dar şi zmeură, coacăze, afine şi căpşuni.

capsuni 02Când a ieşit pe piaţă cu căpşuni proaspete, la sfârşitul lunii septembrie şi început de octombrie, nu l-a crezut nimeni că fructele, obişnuite pentru începutul lunii iunie, sunt proaspăt culese de pe câmpurile de lângă Roman, de la Săbăoani. Cumpărătorii s-au uitat cu uimire, dar şi cu mai mare îndoială s-au uitat oficialităţile pieţii, care l-au suspectat că nu e producător, aşa cum scrie în certificatul lui, şi că aduce căpşunile de peste mări şi ţări. Damian Vîrgă a pus pe picioare, la Săbăoani, o femă legumicolă aşa cum a văzut în America.

Are două hectare de meri, jumătate de hectar de pruni, jumătate de hectar de caişi, jumătate de hectar de cireşi, mai bine de un hectar cu căpşuni şi, pe suprafeţe mai mici, afine, zmeură şi coacăze. Fructele le vinde, deocamdată, pe pieţele din zona Romanului. A trăit experienţa „visului american”, dar vrea să demonstreze că, dacă munceşti, poţi trăi bine şi în România.

„Indiferent câţi bani ai, după ce ai trecut graniţa ţării, tot străin eşti. Am realizat ce mi-am propus în Statele Unite, acum am venit acasă să fac ceea ce-mi place”, spune Damian Vîrgă, românul care spune că, oricât i-ar fi plăcut în Statele Unite, nu s-ar fi văzut murind în altă ţară decât în România.

capsuni 03

Damian Vîrgă a plecat în Statele Unite în 1999, proaspăt absolvent de facultate, în specializarea Controlul şi tehnologia produselor alimentare.

„Simţeam că trebuie să văd lumea, să am parte de experienţe noi. Acolo m-am maturizat, m-am format ca adult. Viaţa din California, din Silicon Valley, unde am ajuns prima dată, nu se putea compara cu nimic din ceea ce văzusem sau îmi imaginasem până atunci. Am muncit doi ani, apoi am venit în România, am plecat din nou. Sunt foarte multe opţiuni în Statele Unite, se pot face bani, dar nu e ceea ce mi-aş fi dorit pentru toată viaţa”, a mărturisit tânărul fermier din Săbăoani. Aşa că s-a întors acasă şi a investit banii câştigaţi peste ocean într-o fermă modernă. Bazele fermei sale legumicole le-a pus în 2008, dar ideea îi încolţise încă din primii ani petrecuţi în Statele Unite.
„Mi-a venit ideea când am văzut, de pe autostradă, livezile de lămâi şi portocali şi plantaţiile de căpşuni. De fiecare dată când aveam timp, mă duceam şi discutam cu cei de la fermă, am văzut ce utilaje folosesc, cum cultivă plantele. M-am documentat, apoi, pe internet. Când am decis să revin de tot în ţară, ştiam deja ce o să fac”, spune Damian Vârgă.

capsuni 04A cumpărat pământ, utilaje şi butaşi. „O parte din materialul săditor, cum sunt zmeurul, căpşunul, l-am adus din străinătate. Lucrez şi cu o pepinieră din România, care trimite puieţi în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Acum pregătesc material săditor pentru pruni şi meri din ferma proprie. Ca să ai profit trebuie să cultivi anumite soiuri. De exemplu, am două tipuri de căpşuni, soiul care se coace la începutul verii, şi un soi rezistent, canadian, care rezistă şi la o brumă uşoară, care rodeşte toamna. Nu poţi să faci agricultura ca pe o afacere dacă lucrezi artizanal, ca hobby. Trebuie să ştii exact ce cultivi, cum lucrezi pământul. Nimeni nu s-a născut învăţat, trebuie să fii mereu pregătit să înveţi, să fii autodidact. Nu trebuie să uiţi niciodată că din toate experienţele ai ceva de învăţat. Eu sunt de părere că se pot face bani şi în România. Trebuie să munceşti, să fii serios şi deschis la nou. Se poate câştiga bine şi din agricultură. Prima condiţie e să munceşti. Merele nu cresc singure în copaci, mergi doar toamna să le culegi. Trebuie să fii acolo în fiecare zi şi în fiecare etapă, de la plantat, la lucrat pământul, la cules, la depozitat, la ambalat”, spune Damian Vîrgă.

Tânărul fermier de la Săbăoani intenţionează să îşi extindă afacerea în anii viitori, să dezvolte şi cultura de legume şi să pună la punct un sistem de desfacere care să-i permită să poată exporta merele şi căpşunile de Săbăoani.

„Există piaţă, în continuare, pentru fructe şi legume, există cerere pentru produse de calitate, pentru că oamenii s-au săturat să mănânce fructe şi legume fără gust”, mai spune fermierul de la Săbăoani.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.