În această săptămînă, noul guvern condus de Victor Ponta a anunțat că va trece la reîntregirea salariilor bugetarilor, reduse cu 25% în 2010. Astfel, o primă majorare de 8% va fi operată de la 1 iunie pentru toți bugetarii, urmînd ca reîntregirea completă să aibă loc în 2013. Cu toate acestea, măsura ar putea avea consecințe neașteptate pentru unele instituții, cum ar fi Spitalul Municipal de Urgență Roman, care s-ar putea vedea pus în situația de a renunța la angajări.
„La noi nu se pune problema de bani, pentru că, la un fond lunar de salarii de 221,5 miliarde de lei vechi, reîntregirea ar însemna un plus 1,720 de miliarde de lei vechi. Situația se complică, însă, dacă ne gîndim că noi sîntem obligați să menținem cheltuilele de personal într-un procent de 70%. În momentul de față, la spital, aceste cheltuieli sînt undeva în jur de 67%, dar trebuie să vedem dacă, prin aplicarea majorării salariilor, nu depășim 70%. Dacă ajungem la valoarea maximă impusă de lege, nu vom mai putea face angajări, pentru a nu depăși procentul, în condițiile în care noi avem mare nevoie de personal„, a apreciat medicul Mircea Coadă, managerul spitalului.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol