Prima paginăSocialEducatie

Reguli de urmat ca să nu ai ghinion

Dimensiune text

Elevii de la Școala „Calistrat Hogaş” au învăţat marţi, 13 ianuarie, câteva reguli simple prin care pot preveni ghinionul. Lecţia a fost organizată de reprezentanţii Serviciului protecţie, pregătire şi educaţie preventivă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ şi se înscrie în seria activităţilor pe care această instituţie le organizează în fiecare marţi, 13, sub motto-ul „Preveniţi ghinionul”.

ISU pompieri„Există, în cultura românească, superstiţia că data de 13 aduce ghinion şi că, de asemenea, marţea sunt trei ceasuri rele. Această activitate îşi propune să demoleze aceste superstiţii şi să demonstreze că, de multe ori, ghinionul ni-l facem singuri şi că putem să înlăturăm ghinionul nu cu busuioc sau cu descântece, ci, mult mai simplu, cunoscând şi respectând câteva reguli simple de comportament”, a spus maiorul Bogdan Jinga, şeful Serviciului de protecţie, pregătire şi educaţie preventivă al ISU Neamţ.

Regulile au fost prezentate copiilor de plutonierul major Alin Buga. În cadrul prezentării, au fost reamintite copiilor regulile de comportament în cazul celor mai frecvente situaţii de risc întâlnite în Neamţ, incendiile şi cutremurele, dar şi riscurile la care se expun dacă nu respectă aceste reguli. Li s-a reamintit copiilor care este numărul de urgenţă la care pot suna atunci când sunt în situaţii de risc şi au fost împărţite pliante, afişe şi calendare care promovează un comportament preventiv pentru situaţii de urgenţă.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0