HomeCulturalTimp liber

Regizorul Carlo Fusco este interesat de viaţa culturală a Romanului

Acesta a iniţiat un dialog cu autorităţile locale, pentru a desfăşura, la Roman, activităţi din domeniul cinematografiei. Primarul consideră importantă găsirea unui sponsor pentru reabilitarea cinematografului „Unirea”.

Un regizor italian doreşte să revigoreze interesul romaşcanilor pentru cinematografie. Carlo Fusco s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Roman, cu primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, pentru o posibilă dezvoltare a unor programe din domeniul cinematografiei. Căsătorit cu o tânără din oraşul muşatin, regizorul Fusco a fost cel care s-a adresat autorităţilor locale din Roman, dorind să cunoscă mai bine situaţia municipiului.

Primarul Leoreanu a profitat de ocazie şi a adus în discuţie problema recuperării și activării cinematografului „Unirea”. „Nu am abandonat această idee şi căutăm să identificăm pe cineva care să se ocupe de această chestiune, astfel că am vorbit şi despre atragerea unui investitor pentru cinema”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.

Carlo Fusco s-a născut la Potenza, în anul 1977, şi a absolvit şcoala de regie de la Roma. Ca actor, a debutat într-o telenovelă italiană, dar a fost şi jurnalist în cadrul mai multor festivaluri de film din Europa. Carlo Fusco a regizat mai multe producţiii, cele mai recente fiind cea din anul 2010 – filmul „Prizonierul unui secret” (Prigioniero di un segreto) – şi din 2012. Anul trecut, Fusco a produs şi regizat, în SUA, filmul „Sins Expiation”, în care joacă actorii Danny Glover, John Savage, Michael Madsen şi Steven Bauer. Unele filmări s-au făcut la Bucureşti.

Fostul cinematograf „Unirea” se află sub tutela Centrului Naţional al Cinematografiei şi este închis de nouă ani. Proprietarii acestui imobil au vrut să privatizeze cinematograful din Roman, dar nimeni nu a considerat această investiţie ca fiind profitabilă, astfel că, acum, clădirea a ajuns la un stadiu avansat de degradare. Conform unor calcule făcute în urmă cu puţin timp, reabilitarea cinematografului „Unirea” ar costa peste patru milioane de lei, iar costurile ar fi amortizate în aproximativ 20 de ani.