HomeSanatate

Recuperarea datoriilor la sănătate este legală, dar imorală

Aprecierea este făcută de reprezentanții Avocatului Poporului. Peste 7.000 de persoane din județ sunt datoare la asigurările de sănătate pentru că au realizat venituri din activități independente.

 

 

Anul acesta, peste 7.000 de locuitori ai județului s-au trezit că sunt datori la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț, cu sume în valoare totală de cinci milioane de lei. Printre cei care se află în această situație se numără liber profesioniștii, persoanele care au obținut venituri din agricultură, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și toți cei care au realizat venituri suplimentare sau din activități independente. Toți aceștia trebuie fie să plătească, în cazul în care au fost rău platnici, fie să-și clarifice situația la CAS Neamț, chiar dacă au fost de bună credință, dar nu au știut.

Reprezentanții Avocatului Poporului – Serviciul Teritorial Bacău susțin că procedura este legală, dar nu și morală, având în vedere că problema este provocată de un vid legislativ. Expert Doina Sârghie, din cadrul Serviciului Teritorial Bacău, spune că, potrivit legii, orice persoană care a realizat venituri suplimentare sau venituri din activități independente este obligată să plătească o contribuție de 5,5% la asigurările de sănătate. „Această obligație există din 2006 și se prescrie în termen de cinci ani. Practic, fiecare este obligat să plătească această contribuție de la data realizării veniturilor. Întrucât se apropie termenul de prescriere, casele de asigurări au început să trimită aceste notificări calculate pe ultimii cinci ani, sau pentru perioada când s-au realizat veniturile, de aceea mulți au crezut că recuperarea se aplică retroactiv. Obligația de a plăti exista deja, dar mulți nu au știut că, odată ce au realizat un venit, ei sunt obligați să plătească”, explică Doina Sârghie.

Potrivit acesteia, instituția din care face parte a înregistrat un record de sesizări pe această temă în 2010, când s-au trezit în această situație taximetriștii și pensionarii care beneficiau de cupoane. „Foarte mulți contribuabili de bună credință au aflat acum că au de plătit sume foarte mari, pentru că la suma pe care trebuiau s-o achite s-au adăugat penalități și majorări. Este o problemă de moralitate, datorată unui vid legislativ, pentru că mulți contribuabili au fost de bună credință. Legea nu obligă casele de asigurări să înștiințeze contribuabilii că trebuie să plătească pentru venitul realizat, iar comunicarea între administrațiile fiscale și casele de asigurări este deficitară. Pe de altă parte, casele de asigurări nu pot notifica pe toți cei care realizează venituri independente, deoarece numărul lor este extrem de mare. În plus, mai există și principiul că nimeni nu se poate scuza invocând necunoașterea legii. Este o situație complicată, care se poate rezolva prin modificarea și completarea legilor actuale”, a mai precizat expert Doina Sârghie.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Buna ziua.Am citit acum acest articol.Populatia nu trebuia informata in momentul cand incepe o activitate platita legal CE OBLIGATII AU de achitat fata de Stat si fondul de sanatate si pensii(ca cei ce fac venituri ilegal nu au probleme cu CASS si ANAF)?
    Toata tara a fost devastata de aceste decizii de impunere si somare.Normal ar fi fost sa se prescrie acele datorii si sa se ia masuri incepand cu perioada cand s-a inceput informarea populatiei.Ce vina are omul de rand ca cei ce stau in birouri si iau salarii frumusele nu il informeaza>In momentul cand lua o autorizatie,sau realiza venituri sa primeasca o brosurica informativa despre taxele si impozitele datorate in urma desfasurarii acelei activitati.