HomeActualitatePolitica

Reacțiile politicienilor nemțeni după demisia premierului Victor Ponta

Miercuri, 4 noiembrie, prim-ministrul Victor Ponta şi-a anunţat demisia. Premierul Victor Ponta a declarat că îşi depune mandatul şi că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au protestat marţi, în stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale.

După anunţul lui Victor Ponta, senatorul PSD al Colegiului nr. 2 Neamţ, Ioan Chelaru, a declarat: „Este o demisie de onoare, urmare a împrejurării că nu toţi oamenii politici, chiar cei din Guvern, şi-au asumat deschis răspunderile şi urmare a solicitării pe care cetăţenii din stradă au făcut-o. Victor Ponta s-a mai dovedit, încă o dată, că este un om politic adevărat, responsabil pentru ceea ce face, şi şi-a asumat vina şi pentru alţii. Părerea mea este că Victor Ponta este un om politic real, care şi-a marcat mandatul cu rezultate politice foarte bune şi că, până la urmă, cu demnitate, şi-a depus mandatul la preşedinte, urmare a solicitării oamenilor din stradă”. Senatorul Ioan Chelaru a adăugat că, în urma demisiei lui Ponta, care echivalează cu demisia întregului Guvern, vor începe consultări pentru un nou Guvern şi un nou prim-ministru, dar că România nu ar fi avut nevoie de aşa ceva în acest moment.

Preşedintele PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene, a transmis un comunicat de presă în care a precizat: „Gestul premierului Ponta de a-și da demisia reprezintă o asumare politică ce denotă demnitate. Situația petrecută în ultima perioadă nu putea fi ignorată nici de coaliția de guvernare și nici de premierul Victor Ponta. Decizia luată de prim-ministru este una care dovedește că actuala coaliție și premierul au înțeles care e modul de raportare la astfel de evenimente. Această decizie trebuie să fie tratată cu înțelepciune de clasa politică, deoarece orice pas greșit ar putea să compromită rezultatele bune înregistrate de România până la ora actuală.

Din punctul meu de vedere, reprezentanții clasei politice trebuie să găsească o soluție pentru stabilitate, deoarece lucrul cel mai grav ar fi să ajungem într-un haos din punct de vedere politic. Trebuie să luăm acum decizii raționale, astfel încât societatea să nu resimtă foarte mult tot acest tumult.

Actuala coaliție de guvernare este solidă, iar împreună cu partenerii noștri, PSD își va asuma în continuare guvernarea.

În privința solicitării venite din partea PNL referitoare la alegerile anticipate, nu cred că este una oportună în acest moment. Propunerea PNL ar însemna ca, de acum înainte, câteva luni de zile să avem un guvern interimar, instabil, în condițiile în care avem de adoptat o serie de măsuri și legi importante”.

Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, preşedintele PNL Roman, a aflat despre demisia premierului de la presa locală şi a cerut un răgaz, pentru a se informa şi putea comenta acest eveniment politic.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, preşedinte al UNPR Neamţ, a declarat că demisia lui Victor Ponta trebuie analizată de parlamentari. „Noi, aici, suntem prea mici. Parlamentarii sunt cei care trebuie să se exprime. Eu sper să nu ne afecteze activitatea şi să fim în continuare membri în cadrul coaliţiei”, a afirmat Constantin Iacoban.

Comentarii

WORDPRESS: 3