Roman, Neamț
Căutare site

Reabilitare cu dificultăți la Biblioteca Municipală

În cel mult trei ani, Casa Melidon, care a găzduit Biblioteca Municipală (foto) , va fi reabilitată și consolidată. Recent, proiectanții lucrărilor de reabilitare și consolidare au descoperit, în cadrul unei vizite efectuate pe șantierul bibliotecii, o serie de probleme care necesită adoptarea unor soluții tehnice suplimentare, astfel încît reabilitarea clădirii să fie una durabilă și de bună calitate.

 

„Problemele descoperite vizează fundația clădirii și acoperișul acesteia. S-a descoperit că fundația este discontinuă, deci degradată în unele zone, și că acoperișul clădirii trebuie înlocuit integral, nu doar în proporție de 30% – așa cum se stabilise inițial, fiind avut în vedere faptul că lucrări de refacere a acoperișului mai fuseseră realizate și în anul 1996. În prezent, se lucrează la nivelarea zonei fundației, pentru a se stabili apoi cea mai bună soluție pentru asigurarea continuității ei. Lucrările continuă și în interiorul imobilului„, au precizat reprezentanții Primăriei Roman.

Termenul de realizare a lucrărilor de consolidare și reabilitare a Casei Melidon este de 36 de luni, finanțarea pe anul în curs a lucrărilor fiind asigurată integral de Consiliul Județean și din bugetul local.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. namor

    daca… de la inceput aceasta lucrare era in mana unor profesionisti, de meserie, nu se crea aceasta problema!!!!… in rest intelegeti ce vreau sa spun! asa ca, pompati cati mai multi bani… cu banii pentru aceasta lucrare… se putea construi o cladire noua cu etaje….

  2. emi

    Este vesnica scuza pentru a se adauga costuri suplimentare,devize,care dubleaza costul estimat.Nu stiu ce se lucreaza,deocamdata am vazut amplasarea schelelor si a plasei,facuta inainte de alegerile locale si,poate,inaintea celor parlamentare vom vedea si vreun lucrator.Pana atunci:analize(de ce nu s-au facut inainte)si justificari pentru bani in plus.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.