Prima paginăActualitate

Pușcărie pentru furtul de gaze

Dimensiune text

În 2013 au fost înregistrate 71 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale. Furtul de gaze naturale se pedepseşte cu închisoarea.

Reprezentanţii companiei E.ON atrag atenţia asupra consecinţelor pentru cei care consumă fraudulos gaze naturale. E.ON Gaz Distribuţie efectuează permanent verificări în teren, prin intermediul echipelor specializate, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale din reţeaua de distribuţie. Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaze naturale se expun pericolelor de incendii şi explozii atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se află în vecinătate. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct, prin întreruperea alimentării cu gaze naturale. Aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură a consumului de gaz în scopul înregistrării unui consum mai mic reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionată ca atare de Codul Penal.

„Anul trecut, în urma sesizării instituţiilor abilitate ale statului de către compania noastră, o persoană a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în formă continuată şi pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale. Recomandăm consumatorilor să nu accepte «ofertele» venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului licenţiat de gaze naturale în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale consumate. Totodată, facem apel la spiritul civic al cetăţenilor, pentru a sesiza organele de cercetare penală sau compania noastră dacă au cunoştinţă de existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze naturale, ce pot duce la pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti”, se arată într-un comunicat al E.ON Gaz Distribuţie.

E.ON Gaz Distribuţie a depistat, anul trecut, circa 1.500 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale, valoarea prejudiciilor generate de aceste infracţiuni fiind de aproape trei milioane de lei. În judetul Neamţ au fost depistate 71 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 7 ani

    ,,…facem apel la spiritul civic al cetăţenilor, pentru a sesiza … existenţa unor intervenţii neautorizate la instalaţiile de gaze…” Fac si io ,,apel” la e-ON (fara ,,simt”)…sa nu ne mai fure la ,,calitatea” gazului !! (flacara este ,,portocalie’ si noi o platim ca ,,albastra” !!! Asta D…spirit ,, cinic” !!