Dan Ailincăi este actor în trupa de Teatru Municipal din Roman. Acesta are zece ani de experienţă în presă. Dan Ailincăi a fost imaginea Primăriei Roman în timpul primarului Dan Ioan Cărpuşor. Nepot al scriitorului Dumitru Almaş, Dan Ailincăi şi-ar dori ca, într-o altă viaţă, să fie şofer de tir.
Reprezintă Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ în relaţia cu presa, după mulţi ani în care a făcut acelaşi lucru pentru Primăria municipiului Roman. Dar puţini ştiu despre Dan Ailincăi că este unul dintre primii oameni de presă de după ’90, este scriitor, actor şi pescar împătimit. După cum mărturiseşte, „microbul” jurnalismului l-a prins după ce, în liceu, a scris la o revistă, apoi, în facultate, a scris la revista „Ing” a Politehnicii bucureştene şi a fost redactor la postul de radio „Orele Politehnicii”.
„Imediat după decembrie 1989, m-am angajat la «Romanu’ Liber». Au urmat ziarul «Ceahlăul», televiziunea CNS, televiziunea Tele M. La ziarul «Ceahlăul» am scris, la un moment dat, un reportaj-anchetă în foileton; s-a publicat în trei episoade. Era despre aventura unei fete răpită şi obligată să se prostituieze în Italia. Pe atunci era o premieră un astfel de material şi a prins grozav; ţin minte că articolul acela a dublat tirajul ziarului pentru o bună perioadă. Din televiziune am foarte multe amintiri. De pildă, la CNS fiind, am realizat o anchetă TV, prilejuită de încercarea Direcţiei Judeţene de Cultură de a evacua Casa memorială Sadoveanu de la Vovidenia, de lângă Mânăstirea Neamţ, la Fălticeni. Am participat cu acel material la un concurs organizat de TVR Iaşi şi am luat premiul I. Îmi amintesc, la festivitatea de premiere eram cu cameramanul cu care relizasem ancheta, Vasile Munteanu, actualmente funcţionar în Primăria Roman, şi ne priveam materialul, transpus pe beta, şi nu ne venea să credem ce bine se vedea şi se auzea… parcă era cu totul alt material”, poveşteşte Dan Ailincăi, cu nostalgie.
În aceeaşi perioadă s-a împrietenit şi cu Sorin Ovidiu Vântu, controversatul om de afaceri, al cărui nume este legat de multe scandaluri la nivel înalt în politica românească:
„Sorin este, în primul rând, un om foarte citit; fără îndoială că citise, pe vremea aceea, mai mult decât mulţi intelectuali romaşcani. Și asta îl ajuta enorm să comunice, la orice nivel. Putea fi un dur negociator, dar putea fi şi un causeur desăvârşit; putea da ordine foarte precise, dar putea face şi o curte spumoasă unei doamne din «înalta societate». Sorin a avut întotdeauna o intuiţie deosebită… şi numai în afaceri. A fost, pentru anii ’90, un «vizionar» la nivelul Romanului. Ne explica nouă, ziariştilor, la o cafea, în redacţia «Romanului Liber», cum funţionează bursa, cum se fac tranzacţii pe bursă, speculaţii bursiere şi altele, asta la începutul anilor ’90. Însă, de-a lungul anilor, Sorin a devenit, după ce a fost, o bună parte din timp, un om de afaceri de mare succes, un personaj tragic”.
De la jurnalist la funcţionar public 
De-a lungul timpului petrecut în televiziune, a intervievat mulţi oameni, de la persoane obişnuite la politicieni, miniştri, premieri sau şefi de stat. De unii a rămas impresionat, iar alţii l-au dezamăgit.
„Domnului Ion Iliescu i-am luat patru interviuri, trei în timpul celor două mandate de preşedinte şi unul când era în opoziţie. Concluzia pe care am tras-o este că era un adevărat om politic: vorbea, dar nu spunea. Am făcut mai multe campanii electorale. Mi-o amintesc pe cea din 1996 – eram la CNS – pentru fostul primar Vlad, Dumnezeu să-l odihnească. Mi-a rămas în minte cât era de silitor, de conştiincios, cum învăţa textele pe de rost, ca să nu greşească – şi asta la 70 de ani! – şi cât de uşor accepta indicaţii sau să mai «tragă o dublă» de la nişte copii. Dar ce mi-a rămas în suflet din anii aceia este felul în care noi, o mână de oameni care, până atunci, doar privisem la televizor, ne-am apucat să facem televiziune. Entuziasmul de atunci, când fiecare cameraman mai descoperea câte un efect la camera lui şi îl împărtăşea imediat tuturor, când eram cu adevărat o echipă, nu se mai regăseşte astăzi. Mă uit acum la echipele de televiziune cu care am de-a face. E, din păcate, o blazare generală, un mod foarte «economic» de a lucra, la limita efortului minim”, crede purtătorul de cuvânt al CJ Neamţ.
Spune că a renunţat la presă din curiozitate, pentru a vedea cum este şi de cealaltă parte a baricadei:
„Sunt, din fire, un om curios. Am tot felul de curiozităţi, nu neapărat legate strict de mine sau care să mă privească direct. De pildă, sunt curios cum e să conduci un tir, deşi niciodată nu am să o fac. Relaţionarea cu presa nu este una foarte dificilă. Numai în condiţiiile în care îi înţelegi pe ziarişti. Cu alte cuvinte, dacă înţelegi că ei au, adesea, un «plan de muncă», trebuie să scoată, din pământ-din iarbă verde, un număr de ştiri pe zi, dacă înţelegi că şi ei sunt oameni, cu probleme de serviciu, de familie, de sănătate. Și că nu îţi sunt inamici, că nu sunt «setaţi» să scrie sau să filmeze doar de rău”.
Actor din clasa a patra
În multe zile din săptămână, seara, după ce ajunge la Roman, se opreşte la repetiţii chiar înainte de a ajunge acasă. Recunoaşte că, din toată această agitaţie, cel mai mult a avut de suferit soţia sa, care i-a accepat atât pasiunea pentru teatru, cât şi cea pentru pescuit, ambele preocupări necesitând mult timp departe de familie. Dar emoţia de pe scenă îi dă energie pentru a merge mai departe şi pentru a nu ceda, în ciuda timpului limitat, eforturilor şi sacrificiilor:
„Primul rol l-am jucat în clasa a patra primară, rolul unui profesor dintr-o piesă pentru elevi: am avut emoţii atât de mari încât m-a durut stomacul o zi şi jumătate după ce am coborât de pe scenă şi nu mi-a trecut cu nimic, oricât s-a străduit mama să mă vindece. Mai târziu, abia în anii de facultate, m-am reapropiat de teatru. Am scris piese de teatru, am regizat, am şi jucat destule roluri. Apoi, aici, în Roman, am jucat în multe piese, dar cel mai drag rol (şi care mi-a ieşit şi cel mai bine) a fost Al, din «Scene din viaţa unui bădăran», de Dumitru Solomon, în regia regretatului Dan Alecsandrescu”.
Nepotul lui Dumitru Almaş
Un detaliu pe care Dan Ailincăi l-a făcut public doar arareori se referă la legătura sa de rudenie cu Dumitru Almaş – prozator, istoric, scriitor, publicist şi profesor universitar român, autor de romane istorice şi de biografii romanţate.
„A fost fratele tatălui meu. Poate părea lipsit de modestie, dar foarte mult m-a bucurat când i-am trimis un roman al meu pentru a-l citi, iar când l-am primit înapoi, pe o pagină era scrisă părerea sa despre carte. Printre sfaturile sale, era trecută şi o apreciere a sa referitoare la faptul că eu am o scriere spontană, care curge din condei, pe când a lui era o scriere muncită”, afirmă purtătorul de cuvânt al CJ.
Actorul Dan Ailincăi poate fi văzut, în fiecare luni seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, interpretând alături de colegii săi din trupa Teatrului Municipal Roman. Se simte un om împlinit, cu o viaţă frumoasă şi un copil de care este foarte mândru, dar spune că, dac-ar fi să o ia de la capăt, s-ar face… „şofer de tir”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol