PSD a depus listele de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie

HomePolitica

PSD a depus listele de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie

Miercuri, 24 aprilie, Organizația Roman a Partidului Social Democrat a depus la Biroul Electoral Municipal listele candidaților pentru alegerile locale din data de 9 iunie – pentru funcția de primar al municipiului Roman și propunerile pentru funcțiile de consilieri locali ai orașului.

La eveniment au fost prezenți Lucian Micu, fost edil al orașului, candidatul PSD pentru funcția de primar al Romanului la alegerile locale din acest an, Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, președintele Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei, deputatul Oana Bulai, secretarul de stat Bogdan Dumea, consilieri locali și județeni și numeroși membri ai Organizației PSD Roman.

Vă mulțumesc că sunteți împreună cu noi. Cu fiecare dintre dumnevoastră începe schimbarea pe care o așteaptă toți romașcanii! Astăzi, cu încredere în viitorul comunității noastre, am depus lista de candidaturi a PSD pentru Primăria Roman și pentru Consiliul Local. Vin în fața dumneavoastră, pentru că vreau să candidez pentru funcția de primar al municipiului Roman. De ce? Pentru că noi, romașcanii merităm mai mult decât ceea ce ni s-a oferit în ultimii patru ani, adică doar promisiuni și nimic altceva palpabil. În echipa PSD, veți găsi nu doar nume pe o listă, ci specialiști în domeniile lor, oameni de toate vârstele, uniți de o singură viziune – oameni care vor schimbarea în bine a Romanului”, a afirmat Lucian Micu, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Roman la alegerile locale din 9 iunie.

Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, și-a arătat încrederea în susținerea de care se vor bucura social-democrații în rândul elecoratului, atât la alegerea viitorului primar al Romanului, cât și pentru șefia Consiliului Județean Neamț:

Se vede clar că municipiul Roman va avea o schimbare în bine, în primul și în primul rând, o schimbare la Primăria Roman. Așa cum îl știu eu pe Lucian, într-adevăr este omul potrivit la locul potrivit și va face ceea ce și-a propus. Se vede că în jurul candidatului dumneavoastră, în jurul viitorului primar, există o echipă adevărată o echipă din oameni profesioniști, oameni serioși. Eu vă spun cu sinceritate că am făcut o alegere perfectă atunci când eu cu Lucian am hotărât ca el să candideze la Primăria Municipiului Roman și eu să candidez la Consiliul Județean Neamț. Sigur, sunt foarte foarte multe proiecte comune, iar eu vă spun sincer că Lucian se va ocupa în primul și în primul rând de Primăria Municipiului Roman și de municipiul dumneavoastră. Toată lumea știe că la guvernarea României este Partidul Social Democrat, avem premierul României, pe domnul Marcel Ciolacu, avem un ministru al Transporturilor – știți foarte bine, inclusiv pe la dumneavoastră trece Autostrada A7 – și mulți, mulți alți miniștri care se implică și se apleacă spre zona Moldovei. Așa că eu nu pot decât să-i urez mult succes viitorului primar al dumneavoastră și vă asigur că, împreună cu mine la conducerea Consiliul Județean Neamț, vom realiza ceea ce nu s-a realizat în ultimii opt ani aici la dumneavoastră, la Roman și, sigur, în tot județul Neamț”.

Lucian Micu, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Roman la alegerile locale din 9 iunie, s-a arătat, de asemenea, încrezător în faptul că romașcanii vor ști să aleagă un viitor mai bun pentru orașul lor:

Ce vrem noi? Să repornim motorul dezvoltării pentru Roman. Nu mai acceptăm să batem pasul pe loc, nu suntem oameni care să ne mulțumim cu mediocritatea. În ultimii ani, am fost martorii unei administrații ce s-a culcat pe o ureche și a unei comunități pe care administrația locală nu a ascultat-o! Nu mai putem accepta ca tinerii noștri să fugă din Roman, pentru că actuala echipă liberă nu le-a oferit nici măcar iluzia că îi pasă de soarta lor! În timp ce contracandidatul meu, care-și amintește o dată la patru ani că este romașcan, apoi vrea buletin de București și tot așa, îmi permit să-l întreb: cât are de gând să mai stea la Roman până pleacă, din nou la capitală? Eu știu sigur că rămân aici, alături de dumneavoastră! Îmi pun încrederea în romașcani, în voi, care știți că viitorul orașului nu trebuie să depindă de deciziile luate la sute de kilometri depărtare. Ora exactă a Romanului se dă aici, zi de zi – nu doar o dată la patru ani, când apar doar promisiuni. Sunt aici să vă spun că este timpul să acționăm și să construim schimbarea în bine – pentru dumneavoastră, pentru noi toți, pentru Roman! Vă mulțumesc și sunt sigur că veți alege bine, cu încredere în viitorul mai bun al Romanului!”

Lista PSD pentru Consiliul Local

Pe lângă candidatura lui Lucian Micu pentru funcția de primar al municipiului Roman, lista depusă de PSD pentru de funcțiile de consilieri locali ai orașului pentru următorul mandat este următoarea:

Lucian-Ovidiu Micu (48 de ani, jurist), Ionuț-Liviu Ciocoiu (46 de ani, profesor), Elena Tabacariu (50 de ani, jurist), George-Emilian Biciușcă (43 de ani, profesor, director societate comercială), Iulia Havrici Tomșa (62 de ani, economist), Eugen Patrașcu (66 de ani, maistru mecanic), Vlad-Octavian Rădăuceanu (34 de ani, economist), Ștefan-Mihail Popescu (44 de ani, inginer diplomat), Nicu-Ciprian Ghindăoanu (43 de ani, inginer), Marian-Ovidiu Oprea (43 de ani, coordonator vânzări), Roxana Prisacaru (46 de ani, economist), Radu-Cătălin Curpăn (45 de ani, profesor), Laura Florea (55 de ani, asistent medical), Constantin Danciu (55 de ani, medic), Mihaela-Gina Munteanu (50 de ani, economist), Cosmin-Mihai Zăloagă (42 de ani, operator logistică), Raluca-Elena Diaconu (33 de ani, psiholog), Vasile Brătescu (64 de ani, specialist mecanic), Marius-Cosmin Andrici (36 de ani, tehnician electrotehnist, administrator societate comercială), Mădălina-Nicoleta Chirilă (31 de ani, profesor), Sergiu-Daniel Ardeleanu (37 de ani, tehnician în transporturi), Oana-Irina Cozma (47 de ani, profesor), Costache Calancia (71 de ani, președinte asociație proprietari), Roxana Grumezescu (38 de ani, profesor), Baciu Tiberiu-Marian (25 de ani, inginer), Dragoș-Ionuț Ploscă (44 de ani, fizioterapeut), Daniel-Ioan Plai (51 de ani, cadru militar, pensionar).

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0