HomeRoman

Promisiuni politice onorate: Bani pentru construirea noului Club al Copiilor

În luna octombrie, în cadrul unei vizite la Roman, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a promis că va sprijini continuarea lucrărilor pentru amenajarea noului Club al Copiilor, de pe strada Sucedava, o investiție începută în urmă cu 15 ani.

 

 

Solicitarea de sprijin, susținută de senatorul PSD Ioan Chelaru și de primarul Laurențiu Dan Leoreanu, s-a materializat în aceste zile, aproape 600.000 de lei fiind alocați de minister pentru continuarea amenajării Clubului Copiilor.

„În luna octombrie, cu ajutorul senatorului Ioan Chelaru, am solicitat sprijin ministrului Educației în vederea continuării acestor lucrări. În primă fază, pentru consolidarea clădirii se alocaseră 1,4 milioane de lei, apoi am reușit să mai atragem încă 900.000 de lei și, respectiv, încă 500.000 de lei pentru această investiție. La ora actuală, mai sunt necesare încă 1,1 milioane de lei pentru încheierea lucrărilor de la noul Club al Copiilor. Ministrul Ecaterina Andronescu s-a ținut de promisiune, astfel încât am mai primit încă aproape 600.000 de lei pentru realizarea lucrărilor. Estimăm că, în anul 2013, Clubul Copiilor va fi deschis”, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Lucrările de construire și amenajare a Clubului Copiilor sunt realizate de firma Pro Construct Profesional Roman. Clădirea a mai „înghițit” 1,4 milioane de lei în anii 1996-1998, trecând prin diverse lucrări de consolidare ce au fost, ulterior, sistate. Între timp, fostul sediu al Clubului Copiilor a fost retrocedat proprietarului de drept – Arhiepiscopia Armenilor din București – în anul 2004. Noul proprietar a mărit chiria lunară de la 500 de lei la 15.000 de lei, în anul 2007. Cum Clubul Copiilor nu și-a permis să plătească acești bani, cercurile frecventate de aproximativ 1.000 de copii și-au mutat activitățile la Școala 9 din zona Favorit. După mutarea Clubului Copiilor, Arhiepiscopia Armenilor nu a mai găsit niciun client dispus să închirieze acel spațiu situat pe strada Cuza Vodă.

Comentarii

WORDPRESS: 4
  • Cum? Nu-mi vine sa cred!
    In ultima vreme am ajuns sa ma uit si la pietrele pe care calc, nu de alta da` or avea brandu` „Nuti” pe ele…

    Si citesc aici ca primarele spune ca a primit bani de la USL-isti.
    Prin urmare incep sa sper ca omu` o sa realizeze ridicolul situatiei in care se afla atunci cand „tot din orasul asta a facut Nuti ” – si o sa-si reintre in rolul unui primar care a fost votat pentru cael a facut lucruri in oras.

  • Daniel Popescu 11 ani ago

    In sfarsit domnul primar incepe sa se detaseze de inchisoarea Elenei Udrea! Ne bucuram ca si el sustine proiectele USL-ului!

  • Cristian C. 11 ani ago

    Domnul primar incepe sa sesizeze unele chestii! Speram ca el sa se departeze de madame Udrea care oricum ii aduce numai prejudicii asupra imaginii sale!

  • Iată o investiție- ,, Clubul Copiilor ,, – care mi se pare mult mai bună . Aici elevii pot participa gratis la diferite cercuri utile pentru formarea lor ( indiferent de situația materială a familiilor din care provin ) .