Proiectil din al doilea război mondial, descoperit în timpul cercetărilor de polițiști

HomeActualitate

Proiectil din al doilea război mondial, descoperit în timpul cercetărilor de polițiști

Duminică noapte, 3 aprilie, ca urmare a unui apel la 112 de la ora 00:10, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț a intervenit, în municipiul Roman, pentru asanarea unei bombe de aruncător de calibru 120 de milimetri, informează ISU Neamț.

„Aceasta a fost descoperită de lucrătorii Poliției Municipiului Roman, pe timpul efectuării unor cercetări într-un dosar de furt deșeuri metalice. Echipa pirotehnică a cercetat zona pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați și nu a mai descoperit alte muniții sau elemente de muniții. Muniția, ce provine din timpul celui de-al doilea război mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată într-un depozit special amenajat, pentru a fi, ulterior, distrusă”, a precizat sublocotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Conform IPJ Neamț, sâmbătă, 2 aprilie, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din Piatra Șoimului, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras deșeuri feroase din incinta unei societăți comerciale din Roman. „În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a precizat agent principal de poliție Georgiana Pușcașu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0