S-au primit medicamente pentru programul care se derulează în cadrul cabinetului de pneumologie al medicului Gabriela Popovici. Cu ajutorul medicului, peste 300 de persoane au renunțat definitiv la fumat.
Persoanele care se aflau pe lista de așteptare a programului ”Stop Fumat”, derulat prin intermediul cabinetului de pneumologie al medicului Gabriela Popovici, au primit o veste bună luna aceasta. Coordonatorii programului de la București au trimis medicația necesară pentru tratament. ”Din luna iunie nu am mai primit medicamente, din lipsă de fonduri. Momentan am primit pentru cinci persoane, dar urmează să mai primim. Mai avem încă 20 de pacienți pe lista de așteptare. Noi facem, în continuare, înscrieri, pentru că fonduri pot sosi în orice moment”, a spus medicul pneumolog Gabriela Popovici.
Pot beneficia de acest program atât persoanele care deţin o asigurare medicală, cât şi cei neasiguraţi. Condiţia este să achite 100 de lei la înscrierea în program, după care, pe parcursul a două luni, ei vor primi tratament în valoare de 800 de lei.
Programul se derulează din 2009, iar în 2013, 54 de pacienţi au solicitat să intre în programul “Stop Fumat”, dintre care 48 au reuşit să renunţe definitiv la fumat.
În timpul consultațiilor din cadrul acestui program, pacientului i se fac diferite teste, cum ar fi testul Fagerstrom, care cuprinde o serie de întrebări despre stilul de viață al persoanei în cauză și cât de mult fumează, sau spirometria, care arată vârsta adevărată a plămânilor pacientului. Medicul Gabriela Popovici a întâlnit persoane care aveau 30 de ani în buletin, dar, fiindcă fumau de foarte mulți ani, la teste a reieșit că plămânii lor aveau vârsta de 100 de ani.
De asemenea, în timpul consultațiilor, medicul le prezintă pacienților beneficiile pe care le vor avea dacă vor renunța la fumat: câți bani vor economisi, cât timp din viață ar câștiga sau care ar fi benefiiciile imediate asupra organismului, precum și cele vizibile în timp.
În general, persoanele care se adresează cabinetului pentru a primi sprijin ca să renunțe la fumat fie tocmai ce au fost diagnosticate cu o boală gravă, cum ar fi tuberculoză sau cancer la plămâni, fie urmează să aibă un copil și nu doresc ca viciul lor să îl afecteze.
În general, femeile sunt cele care nu doresc să renunțe la fumat, pe motiv că se vor îngrășa. În realitate, aceste lucruri nu au o legătură directă. ”Dacă renunță la fumat, au mereu senzația de foame. În realitate, este o senzație falsă, deoarece glicemia nu se modifică. Este numai dorința de a mânca ceva, pentru a înlocui dorința de țigară. Într-adevăr, fumatul are o acțiune de inhibare a centrului foamei din creier și, dacă pacientul nu mai fumează, acest centru se dezinhibează, apoi apare senzația de foame. Însă este doar senzația normală, care era acoperită de țigară”, explică medicul pneumolog.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol