Roman, Neamț
Căutare site

Program de dezvoltare personală pentru tineri

The Duke of Edinburgh’s International Award România, împreună cu Asociaţia de Sprijin Comunitar „ACS” Piatra Neamţ şi Biblioteca Judeţeană G. T. Kirileanu Neamţ, organizează, în data de 10 iulie, la ora 17.00, o masă rotundă pentru a lansa programul de dezvoltare personală The Duke of Edinburgh’s International Award România.

Acest program se adresează tinerilor cu vârsta între 14 şi 24 de ani care, indiferent de mediul de provenienţă, sunt încurajaţi să desfăşoare activităţi de educaţie non-formală, care să le asigure o tranziţie echilibrată de la adolescenţă la maturitate. El este structurat pe trei nivele – bronz (tinerii peste 14 ani), argint (tinerii peste 15 ani) şi aur (tinerii peste 16 ani), iar fiecare nivel are trei secţiuni ce trebuie parcurse – voluntariat, abilităţi personale, activităţi fizice şi aventură.

Scopul evenimentului este de a crea o reţea judeţeană de susţinători ai programului The Duke of Edinburgh’s International Award România, care să faciliteze accesul tinerilor din judeţul Neamţ la această oportunitate unică de dezvoltare.

Susţinătorii programului Award în judeţul Neamţ promovează şi susţin activitatea pentru comunitate, acoperind toate sferele acesteia, reprezintă o unealtă flexibilă, complementară altor programe de dezvoltare existente în cadrul instituţiilor, iar tinerii participanţi în program dobândesc numeroase abilităţi, generând loialitate şi responsabilitate ca şi viitori angajati.

The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare personală, iniţiat de Prinţul Philip al Marii Britanii în 1956, fiind prezent în peste 140 de ţări. În România, programul este patronat de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României şi este susţinut de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.