Prima paginăCultural

Profesorul Ursachi a dedicat 50 de ani de cercetare Culturii Cucuteni

Dimensiune text

Profesorul Vasile Ursachi pregăteşte al doilea volum al lucrării monografice „Situl arheologic de la Brad”.

Profesorul Vasile Ursachi lucrează la cel de-al doilea volum al lucrării monografice intitulate „Situl arheologic de la Brad”, apărută în 1996 la Bucureşti şi în care arheologul aduce la lumină rezultatele săpăturilor arheologice începute în vara anului 1963. „În cel de-al doilea volum este cuprinsă perioada eneolitică. Situl arheologic de la Brad cuprinde aşezări care s-au succedat pe parcursul a peste 6.000 de ani, începând cu primii locuitori din epoca neolitică, cultura Precucuteni, pentru ca, apoi, în epoca eneolitică să descoperim o aşezare a culturii Cucuteni deosebit de importantă pentru o întreagă zonă, prin bogăţia materialului descoperit şi prin valoarea unor piese cu caracter unicat. Este vorba de importantul tezaur de obiecte de podoabă, între care şi primele obiecte din aur din Cultura Cucuteni, care se constituie în cel mai mare tezaur, ca număr de piese, din sud-estul Europei. Au fost cercetate peste 600 de locuinţe, care au oferit numeroase date privind forma, materialele şi sistemul de construcţie al acestora. Sper să am timp să finalizez această carte”, a precizat cercetător doctor Vasile Ursachi.

Informaţiile legate de epoca studiată vor fi însoţite, spune profesorul Ursachi, de 600 de pagini de ilustraţii şi de desene care vin să susţină cercetarea făcută de reputatul arheolog. Deşi este o lucrare destinată, în primul rând, specialiştilor, publicul va putea remarca pasiunea profesorului Vasile Ursachi pentru arheologie şi efortul său neobosit din perioada petrecută pe şantierele arheologice sau a sutelor de ore petrecute cercetând, interpretând şi descriind descoperirile, din dorinţa de a avea o imagine cât mai clară a trecutului nostru, mai ales că multe dintre piesele descoperite la Brad se află şi în Muzeul de Istorie din Roman.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Emilia D. 7 ani

    Toata stima pentru marele cercetator al istoriei,dl.V.Ursachi!