Profesorul de matematică din Valea Ursului, ctitor de școală

Profesorul de matematică Mircia Smeria (foto) are 44 de ani la catedră. El a fost cel care s-a ocupat de ridicarea actualei școli a satului.

Se află la catedră de 44 de ani. A fost profesor, director și primar al comunei în care a văzut lumina zilei. Anul acesta își încheie, cel puțin în acte, activitatea didactică, pe care a depus-o, neîntrerupt, aproape o viață de om.

A fost discipol al renumitului profesor romașcan Alexandru Cojocaru, care a reușit să-l facă să iubească rigoarea disciplinei și să-l motiveze să-i descopere neîncetat necunoscutele. Respectat, deopotrivă, de oamenii din sat, de colegii care s-au aflat vremelnic în școală, apreciat de superiorii din Educație, profesorul Mircia Smeria are mulțumirea că și-a făcut meseria cu onoare și responsabilitate. Este mulțumit de tot ceea ce a lăsat în urmă, dar are și multe regrete.

„Părinții mei au fost oameni săraci. Eram cel mai mare din familie. După mine mai erau încă patru frați. Puteam să aleg, la repartiție, în 1969, un post într-o școală din Roman, pentru că media îmi permitea. Cunoscând situația familiei, am găsit potrivit să mă întorc la rădăcini. Am regretat, mai târziu, alegerea făcută, pentru că în școlile din oraș erau alte condiții de afirmare, iar rezultatele elevilor îți dădeau alte dimensiuni ale satisfacției profesionale”, explică profesorul Smeria.

În plan familial, profesorul Smeria este un om împlinit. Are trei copii. Doi dintre aceștia, specialiști în informatică, lucrează în străinătate, unul la IBM, în Cehia, iar celălalt în Germania.

Director de școală la 27 de ani

Despre primul an de liceu își amintește cu nostalgie.

„Intrasem la Liceul «Roman-Vodă». Eram doar patru elevi de la țară în toată clasa. Diferența dintre noi și restul colegilor era izbitoare. Cum părinții noștri, ai celor veniți din sate, erau săraci, nu purtam uniformă de licean. Colegii credeau să suntem veniți de la casa de copii”, își amintește profesorul Smeria. Întâlnirea cu profesorii Alexandru Cojocaru, Ștefania Bajura, Emanoil Mihăilescu, Ovidiu Rusu și Gheorghe A.M. Ciobanu l-au marcat. „Erau oameni care te învățau carte, dar care formau și caractere”, spune dascălul.

Profesorul Smeria nu a uitat nici ce și-a cumpărat din primul salariu.

„Mi-am luat un costum de haine și un ceas, ca să știu când începe și se termină ora”, explică profesorul Smeria. Era singurul profesor calificat din școală, motiv pentru care inspectorul școlar din acea vreme, Ioan Crăciun, l-a numit, la numai 27 de ani, în funcția de conducere.

Școala din Valea Ursului, construită de elevi

Directorul Mircia Smeria a făcut apostolat în școala din comuna Valea Ursului.

„Exista un număr mare de neșcolarizați. Părinții nu doreau să-și trimită copiii la școală. A trebuit să-i lămurim că este în interesul lor să-și continue studiile. Școala în care îmi desfășor încă activitatea nu exista la debutul meu în învățământ. În timpul alunecărilor de teren din 1973, școala în care funcționam a fost afectată și s-a început construcția unui nou local de școală. A fost nevoie ca localnicii să găzduiască elevii și profesorii în casele lor, pentru a nu întrerupe cursurile. La construcția școlii au participat și elevii de gimnaziu, care cărau materialele de construcție. Mergeau la Fabrica de cărămidă din Roman, încărcau cărămida în căruțe și o aduceau la Valea Ursului pentru ridicarea școlii. Am reușit, atunci, să ridicăm două săli de clasă la parter și două la etaj”, a spus profesorul Smeria. Lucrările s-au desfășurat între 1973 și 1976.

Profesorul Smeria mai regretă că satul nu a putut scăpa de sărăcie, că încă se practică o agricultură rudimentară și că oamenii se lasă convinși cu greu, ca în vremea tinereței sale, că școala mai poate salva generațiile viitoare.

[sam id=”3″ codes=”true”]