40 dintre candidaţii înscrişi la definitivat au ieşit din sală imediat ce au văzut subiectele.
Luni, 14 iulie, la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ a avut loc examenul de definitivat, primul examen care asigură ascensiunea în cariera didactică. La examen au fost înscrişi 239 de candidaţi, din care s-au prezentat la proba scrisă 219 candidaţi. 40 dintre cei prezenţi au ieşit, însă, din sală, imediat ce au văzut subiectele.
„Din punct de vedere organizatoric, examenul s-a desfăşurat conform metodologiei în vigoare, fără incidente. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen”, a precizat inspectorul şcolar general Viorel Stan.
Lucrările vor fi evaluate de comisii speciale, întrunite în centre universitare. Rezultatele examenului vor fi afişate pe 19 iulie. Tot atunci, candidaţii care se consideră nedreptăţiţi de comisia de evaluare pot depune contestaţii. La examenul de definitivat participă cadrele didactice care au cel puţin un an vechime. Examenul poate fi susţinut cel mult de trei ori. Dascălii care nu promovează examenul nu pot fi încadraţi decât cu contract pe perioadă determinată.










Ca si multi altii au facut facultatea cu ,,enteru,, ce sa astepti deb la ei ?