Roman, Neamț
Căutare site

Profesori speriați de concursul de titularizare

Din cei 958 de candidați înscriși la concursul de titularizare, nu s-au prezentat 108 candidați, iar 70 s-au retras ca urmare a faptului că nu au putut onora subiectele primite. Din totalul de înscriși, doar lucrările a 551 de candidați au fost evaluate.

 

„Nu au participat efectiv la acest concurs circa 70 – 80 de candidați care, la concursul de titularizare din 2010 și 2011, au obținut note mai mari de 5. Aceștia pot fi repartizați în baza acestei note. Lor li  se adaugă candidații care nu au susținut inspecția la clasă, probă obligatorie a concursului de titularizare, și cei care au absolvit cursuri universitare neacreditate. Nu a existat nici o tentativă de fraudă în rîndul celor care au susținut proba scrisă„, a precizat profesoara Liliana Georgescu, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Candidații care au preferat să rămînă cu nota obținută la concursurile din anii trecuți își pot pierde postul dacă există candidați care obțin la proba scrisă cel puțin 7 și solicită postul respectiv. Cei 70 de candidați care s-au retras, conform prevederilor regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de titularizare, nu vor primi note pe listele cu rezultatele finale ale titularizării, ci mențiunea „retras”
.

Rezultatele concursului de titularizare vor fi afișate pe 7 august.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.