HomeRomanEducatie

Profesoara Ana-Maria Zăloagă este noul director al Colegiului Tehnic „Miron Costin”

Noul director este doctor în filologie, titlu pe care l-a obţinut în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman are un nou director, începând de la 1 septembrie. Profesoara Nelia Lorica Havrici, directorul liceului, a ieşit la pensie. În funcţia de director, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a numit-o pe profesoara Ana-Maria Zăloagă.

Profesoara Nelia Lorica Havrici a adunat 30 de ani de carieră didactică, dintre care 23 de ani ca director, şi a contribuit din plin la formarea a generaţii de elevi, fiind sufletul întregii comunităţi şcolare a Colegiului Tehnic „Miron Costin”. A arătat generaţiilor pe care le-a format, care au învăţat la Şcoala profesională nr. 6 şi, ulterior, la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, cât de importante sunt şcoala şi meseria pentru care trebuie să se pregătească. Ca manager, a îndrumat cu grijă şi răbdare zeci de dascăli în tainele meseriei, pentru bunul mers al şcolii româneşti.

Noul director, profesoara de limba şi literatura română Ana-Maria Zăloagă, este cadru didactic din anul 2003. La Colegiul Tehnic „Miron Costin” activează din anul 2008. A absolvit un master în filologie (Culturologie slavă) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universität Konstanz din Germania. Este doctor în filologie, titlu pe care l-a obţinut în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

„Faptul că voi continua activitatea doamnei director Havrici mă onorează, dar mă şi obligă. Am primit o moştenire frumoasă, dar, în acelaşi timp, dificilă. Funcţia este trecătoare. Eu rămân profesorul care trebuie să-şi facă treaba cât mai bine. Sunt deschisă oricărei idei care poate îmbunătăţi activitatea noastră. În liceu sunt activităţi cu tradiţie pe care trebuie să le continuăm, dar vom iniţia şi altele noi. Mi-ar plăcea să schimbăm ceva în relaţia dintre familie şi şcoală, dintre societate şi familie. Şcoala nu trebuie să fie doar un spaţiu în care se transmite elevilor un bagaj de cunoştinţe, ci un loc în care elevii trebuie să-şi dezvolte abilităţi pentru viaţă. Vrem să venim în sprijinul elevilor noştri, cetăţenii de mâine”, afirmă noul director al Colegiului Tehnic „Miron Costin”.

În plan investiţional, noul director spune că va realiza, cu sprijinul Primăriei Roman, reamenajarea terenului de sport din corpul B şi se va preocupa de îmbunătăţirea bazei materiale.

Comentarii

WORDPRESS: 0