Excelenţa Sa prinţul Dimitrie Sturdza a făcut o vizită în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, luni, 2 noiembrie. Domnia Sa a răspuns invitaţiei ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Aflând de proiectele filantropice din Eparhia Romanului şi Bacăului, prinţul Dimitrie Sturdza a dorit să vadă la faţa locului instituţiile patronate ori exclusive ale Eparhiei.
„Este absolut extraordinar că Biserica se ocupă de asemenea acte de binefacere. Şi noi am refăcut 38 de spitale de bătrâni, iar unul dintre acestea a fost cel de la Răchitoasa, unde l-am cunoscut pe arhiepiscopul Ioachim, şi a fost un succes”, a declarat prinţul Sturdza.
Este prima oară când Excelenţa Sa a vizitat Romanul. Cu acest prilej, i-a fost prezentată istoria de peste şase veacuri a acestei eparhii, importanţa istorică şi religioasă a scaunului vlădicesc, unde au slujit, de-a lungul timpului, personalităţi ale vieţii bisericeşti, culturale şi filantropice.
„Am avut deosebita bucurie de a primi vizita Excelenţei Sale Dimitrie Sturdza, care s-a închinat în Catedrala «Sfânta Cuvioasă Parascheva» din Roman şi a vizitat muzeele din incinta Centrului Eparhial. A fost un moment deosebit, întrucât Domnia Sa este recunoscut ca un mare filantrop, fiind interesat deopotrivă de activităţile pe care le derulează Biserica Ortodoxă. Vizita s-a desfăşurat şi în cadrul instituţiilor social-filantropice din incinta Centrului Social «Episcop Melchisedec», fiind fascinat de activitatea pe care o derulăm şi fiind interesat să ajute la dezvoltarea activităţilor social-filantropice, demarate, iniţial, de episcopul Melchisedec şi reluate sub coordonarea ÎPS Ioachim”, a declarat arhimandrit Andrei Ioniţă, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman.
Distinsul oaspete a vizitat, apoi, împreună cu ierarhul Romanului şi Bacăului, aşezământul social-caritabil de la Iteşti, impresia Excelenţei Sale fiind aceea că „activitatea pe care o desfăşoară astăzi Biserica este una de actualitate”.
Tot luni, prinţul Sturdza a vizitat Centrul Social Medical pentru persoane vârstnice de la Hârja, din judeţul Bacău. Oaspeţii au vizitat complexul social, centrele rezidenţiale, cabinetele medicale şi de recuperare, atelierele meşteşugăreşti, iar apoi au asistat la un scurt program artistic realizat de bătrânii şi copiii din centru. Scopul acestui eveniment a fost acela de a reflecta nevoia schimbului de valori şi tradiţii populare româneşti între generaţii, iar prin istoria fundaţiei de caritate a prinţului Sturdza a fost oferită oportunitatea de a sprijini proiecte similare în centrele sociale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol