Prințul Cantacuzino, binefăcătorul Romanului, acoperit de buruieni

Mormântul boierului Constantin Cantacuzino Paşcanu, care şi-a lăsat averea moştenire Romanului, este într-o stare avansată de degradare. Numele prinţului nu este pomenit pe niciun înscris de pe monument.

Într-un colţ al cimitirului romaşcan îşi doarme somnul de veci prinţul Constantin Cantacuzino – Paşcanu. Greu de bănuit pentru romaşcanii care trec prin cimitir că sub monumentul de piatră, prin care cresc buruieni, este îngropat prinţul care, la începutul secolului XX, şi-a lăsat averea moştenire comunei – pe atunci – Roman. Nicio placă sau un înscris nu pomeneşte că acolo ar fi îngropat prinţul Cantacuzino. O placă, destul de nouă, pomeneşte doi urmaşi ai familiei, îngropaţi acolo mult mai târziu. Și tot nouă este o plăcuţă fixată pe monument care atrage atenţia celor care trec prin cimitir să păstreze curăţenia.

Monumentul pare să fi fost, de-a lungul timpului, victima hoţilor care au luat tot ce se putea lua, tot ceea ce ar fi putut reprezenta o valoare. Angajaţii mai bătrâni ai cimitirului îşi amintesc de vremea când cavoul, cu foarte mulţi ani în urmă, a avut plăci de marmură. Nimic, însă, nu mai aminteşte de strălucirea şi rafinamentul familiei de boieri de altădată. Uşa metalică, legată cu un lanţ gros, terminat cu lacăt şi prevăzută, ciudat, cu un ciocănel care să anunţe musafirii, nu a mai fost deschisă de ani buni, după cum spun angajaţii cimitirului. „De vreo trei – patru ori pe an trece pe la mormânt un bătrânel care mai smulge buruienile care cresc de jur împrejur. Taxa anuală o plăteşte o persoană care locuieşte în Tămăşeni, o rudă prin alianţă cu urmaşii familiei Cantacuzino. Înăuntru cred că nu a mai intrat nimeni de zeci de ani. Monumentul familiei Cantacuzino împarte aceeaşi soartă cu mormintele celorlalte familii boiereşti din cimitirul romaşcan, aflate cam toate în paragină, în contradicţie totală cu numele şi faima de care se bucurau odată”, a spus unul dintre angajaţii cimitirului.

În total, Romanul a primit, în 1927, după moartea lui Cantacuzino-Paşcanu, 480 hectare de teren şi conacul cu iazuri şi teren din comuna Costişa, 75 de hectare de teren în comuna Erbiceni, 430 hectare de teren în comuna Dumeşti şi două imobile în sectorul 2 din Bucureşti. Tot de numele lui Cantacuzino-Paşcanu este legat şi corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, dar această clădire, la acea vreme Liceul de fete „Sturza-Cantacuzino”, a intrat în patrimoniul comunităţii încă din timpul vieţii boierului.

Administraţia locală a aflat de la redactorii Ziarului de Roman care este starea mormântului lui Cantacuzino-Paşcanu. „Voi lua legătura cu reprezentanţii Municipal Locato, societatea Consiliului Local care administrează cimitirul Eternitatea. Mormântul va fi curăţat şi îngrijit aşa cum se cuvine”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Constantin Cantacuzino-Paşcanu a fost jurist şi om politic, preşedinte al Adunării Deputaţilor, în 1907, precum şi între 1912 – 1914. S-a născut într-o familie de vechi boieri moldoveni. După ce şi-a făcut studiile de Drept la Paris, s-a întors în ţară şi a intrat în Partidul Conservator, fiind deputat şi senator. În timpul mandatului său de preşedinte al Adunării Deputaţilor au fost votate mai multe legi, între care legea pentru organizarea Armatei şi legea pentru aprobarea Tratatului de pace de la Bucureşti. Constantin Cantacuzino-Paşcanu era un mare filantrop. A fost prieten apropiat cu primul-ministru Ionel I.C. Brătianu şi era considerat al patrulea om din ţară într-un top al celor mai bogaţi români de la acea vreme. A murit la Paris, la 15 ianuarie 1927, şi a fost înmormântat la Roman.