Roman, Neamț
Căutare site

Prins la volan după ce a fumat canabis, la Adjudeni

Prins la volan după ce a fumat canabis, la Adjudeni

Joi, 16 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din Rotunda, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, în localitatea Adjudeni. Conform IPJ Neamț, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Întrucât bărbatul în cauză manifesta un comportament nefiresc, a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a indicat o valoare pozitivă pentru THC 5 (canabis). Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Vineri, bărbatul în cauză urmează a fi prezentat Parchetului, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.