Prins la cules de trufe negre fără autorizație

HomeActualitate

Prins la cules de trufe negre fără autorizație

Sâmbătă, 24 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț, împreună cu specialiști din cadrul Ocolului Silvic Pipirig au acționat pe linia protejării fondului forestier național, informează IPJ Neamț. Astfel, polițiștii au depistat, în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Pipirig, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Valea Ursului, în timp ce se afla la recoltat de trufe negre, fără a deține autorizație.

„Asupra acestuia a fost găsită cantitatea de 1.160 de grame de trufe negre, care a fost confiscată de polițiști și predată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Pipirig. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.