Roman, Neamț
Căutare site

„Primii fiori” ai mei, la „Muşatinia”

Cu zece ani în urmă, eram la „primul meu rendez-vous” editorial, încredinţând tinerei „Muşatinia” cele dintâi înfiorări ale mele în meşteşugul literar. Astfel, în anul următor, cu o copertă adolescentină, ce reproducea culorile de miraj ale unei „Singurătăţi” victoriene – Stanciu – a văzut lumina tiparului volumul, el în sine o capodoperă „gutenbergiană”, postfaţat de universitarul de altitudine Tudor Ghideanu şi grafiat portretistic de sculptorul Demo, volum ce cuprinde în el acel „taifas” al autorului, purtat, juvenil, cu frumosul condeiesc.

„Primii fiori”… Prima mea poposire în lumea cuvântului scris, primele mele îndrăzneli literare, în una din cele mai îndrăzneţe şi ele, domenii ale creativităţii umane. Și toate, dăruite contemporan unui non-stop cultural, prin la fel de curajoasa Editură Muşatinia. De aceea, parafrazând denumirea unui film „mare” al lui „ieri”, voi şopti mereu: „Muşatinia, dragostea mea”. O „Muşatinie” dominant spirituală, ca şi Voievodul cu acelaşi nume, turnat, în viziune zaharesciană, din veşnicie şi din bronz, veghind Oraşul multisecular.

Deşi, nu de mult, a trecut pragul unui prim deceniu, „Muşatinia” muşatină s-a proiectat pe tot spectrul editorial al lumii moderne, de la literaturi polivalente, la arte de paletă şi de „cheia sol”, de la eseu şi lungi notări de Marco Polo, la îndrăznelile metafizice ale unor „Dincolo”. Cu alte cuvinte, nu o editură pe profil, ci una enciclopedică, universală, adresabilă unui public foarte larg. O are gradul de penetrabilitate, de ierarhizare al acestora, stabilit prin aceşti parametri.

Fiindu-mi foarte apropiată, i-am putut urmări, direct şi indirect, evoluţia şi la nivel de spiritualitate sau opţiune contemporană şi ca o estetică, ce să răspundă optim unei culturi polivalente, psihocentriste şi vizual-solarice. O „Muşatinia” la care directorul editorial al ei, Emilia Țuţuianu Dospinescu, împreună cu soţul, s-au alăturat unei tipografii din judeţul Bacău, ce concretizează de minune întruchipările structural-estetice realizate de ei. La aşa o editură, o tot aşa tipografie. De aici şi succesul repetat pe care „Muşatinia” l-a reputat la multiple Târguri de Carte.

O Editoare şi o Editură, amândouă credincioase principiului „aut, aut”. De aici şi expansiunea internaţională, prin internet, sau prin revista Melidonium a Muşatiniei. Prin urmare, editura a devenit un „cotidian” de extensie planetară, iar a doua, un „best-seller” care, imediat după apariţie, devine cu statut de „s-a epuizat”. Un conţinut enciclopedic, bogat ilustrat, inedit documentariu şi realizat într-un colorit feminin. Trei ipostaze ce fac din „Muşatinia” un evantai triadic de cultură.

„Primii fiori” ai mei întru condei au devenit în timp, până mai ieri, prin „Muşatinia”, tot editându-mi carte după carte, a fi buchet de astfel de înfiorări, unite, metaforic, în volumul nescris încă, şi-având, ca denumire, cuvântul „Plurifiori”.

Articol scris de Gheorghe A. M. CIOBANU

Comentarii 5

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Veronica B.

    Revista Melidonium, cu o titulatura atat de poetica, rezoneaza cu necesitatea contemporana de a ne informa rapid, de a comunica, mai ales de-a comunica.
    O revista care reuseste sa se remarce si sa existe in ritm sustinut in acest peisaj editorial atat de divers. Vreau sa zic , in aceasta concurenta publicistica.
    Ideea de intreculturalitate, legatura cu revistele si scriitorii de pe multe meridiane este una din coordonatele care -i asigura acestei publicatii renumele dar si rezistenta in timp.
    Oricat s-ar scrie in lumea literara, tot este loc pentru daruire, in numele limbii literare, in numele culturii.
    A face publicistica literara in acest context informational vertiginos este cat se poate de onorant si… e nevoie de multa perseverenta, de incredere in arta, cand alte categorii, multe de fapt, foarte multe sunt orientate spre adunarea de arginti, a te darui pentru ca un anume segment uman, poetii, scriitorii, oamenii de cultura sa poata comunica, este fara indoiala ceva onorant precum spuneam. Ma numar printre favorizatii care m-au publicat dar, merituoasa si remarcabila este atitudinea in general fata de cei care isi doresc sa publice, sa inter relationeze cu semenii din breasla scriitoriceasca ori a artelor plastice, a culturii in general. Este generozitate, este incredere in arta. Tinerii sau mai noii scriitori au o usa deschisa. E oare putin lucru?
    Am trimis materiale ale acestora, din Austria, din Canada si revista le-a publicat.
    Ganduri de admiratie pentru daruirea, pentru iubirea de cuvantul scris artistic pe care o dovedeste de ani buni revista prin redactorul sau sef, doamna Emilia Tutuianu si Dorin Dospinescu.
    Sa ajunga sa aiba o istorie din ce in ce mai intinsa in lume si sa reziste in timp!
    Veronica Balaj

  2. Ştefania

    Ei, mai uşurel cu asemenea laude gen tovărăşesc, că mai sunt unii care cunosc adevărata faţă a persoanelor în cauză! Păcat că oameni de valoare dau scrieri de valoare pe mâna unor alţi oameni de o valoare şi o calitate mai mult decât îndoielnică!Totul se reduce doar la multe laude de sine care tind spre prost gust şi care nu se potrivesc cu o editură cu pretenţii, ceea ce nu este…lucru dovedit de lucrările care primesc un minus, acum şi pe viitor, tocmai datorită acestor persoane. O editură de calitate , cu oameni de valoare în Roman ?! Locul încă e vacant.

    1. OPINIA ROMASCANA

      ,,STEFANIA”, CRED CA DUMNEATA NU AI CITIT BINE ARTICOLUL SAU AI IDEI PRECONCEPUTE SAU… 1.,,LAUDELE” ERAU DIN PARTEA DOMNULUI GH.A.M. CIOBANU, IL DESCONSIDERI SI PE DUMNEALUI ,,MADAM STEFANIA”??? PAI DACA NICI DOMNUL CIOBANU NU ARE CUVANT IN FATA TA…
      2. LAUDE DE SINE: CAND CINEVA SE LAUDA PE SINE DAR AICI ALTE PERSOANE ,,LAUDA” INCA UN MINUS STIMABILE!
      3. CE VALENTE MULTICULTURALE POSEZI DUMNEATA DE VII SI ITI DAI CU PARERILE PRECUM CEL OISTEA IN GARD SAU DOAR DORESTI SA DENIGREZI MUNCA UNOR OAMENI? INAINTE DE A FACE ASTA TE INVIT SI ASA LOCUL E VACANT SA DEVII DTA NR. 1 IN TOP EDITURI ROMASCANE, CEEA CE MA INDOIESC CA VEI FACE FIINDCA ESTI DOAR UN GURALIV ,,LIBER LA EXPRIMAREA DEMOCRATICA A OPINIEI”
      4. ,,LAUDELE” DNEI VERONICA BALAJ ERAU PENTRU REVISTA MELIDONIUM NICIDECUM PENTRU EDITURA MUSATINIA!
      5. DE LA CINE PRIMESC UN ,,MINUS”? ESTI VREUN CRITIC LITERAR SI ROMANUL NU STIE DE EXISTENTA DTA.?
      LUMEA CULTURALA ROMASCANA TE ASTEAPTA CU BRATELE DESCHISE SA ITI DOVEDESTI CAPACITATILE CULTURALE SI EDITORIALE STIMABILE BAGATOR DE SEAMA ALTORA,,TOVARASE”, DAR NE INDOIM, DOAR GURA E DE UNII FLECAREALA MEDIOCRITATEA SI BARFEALA, FAPTE IAR NU VORBE DIN VANT-URI.
      NOTA FINALA: ,,STEFANIA” TE DECLARAM IN UNANIMITATE NUL(A) SI NEAVENIT(A) A COMENTA AICI.

    2. Sictir

      noroc cu anonimatul internetului libertatea presei si dreptul la opinie clamat de democratie ca ai putut si tu sa ganguresti pe aici caci altfel nu existi esti o NULITATE cu zulufi iar NULITATILOR nu merita sa li se acorde atentie. ce realizari marete dar de care nu a auzit nimeni treci in cv? toti mediocrii isi dau cu parerea despre lucruri care ii depasesc toti lenesii invidiosi pe munca altora toti pomanagii si aplaudacii au iesit ca plevele si emit judecati ,,acum si pe viitor”. dar nu e de mirare pestele de la cap se impute

  3. Doina Enea

    M-am săturat de mizeriile de comentarii pe care le fac „cetăţenii de bine” la adăpostul unor nickname-uri gen „Toma” sau „Ştefania” ! Când ai ceva de spus o faci în mod onest, obiectiv, civilizat şi responsabil… Care sunt meritele dumitale ,dragă Ştefania ,de „combaţi atât de bine la gazetă” ? Cine aruncă în alţii cu noroi va sfârşi în el ! Mai bine,dragă „Toma – Ştefania”, apucă-te de ceva serios care să-ţi ocupe timpul pe care-l pierzi „comentând” MUNCA altora ! Dacă te simţi ofensat/ă pentru c-am folosit cuvântul „muncă” îmi cer scuze. Ştiu, e o noţiune abstractă pentru mulţi !

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.