Primele cazuri de gripă în Roman, în această iarnă

HomeSanatate

Primele cazuri de gripă în Roman, în această iarnă

 

Săptămâna trecută, în municipiul Roman au fost înregistrate primele cazuri de gripă din acest sezon, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

Astfel, în săptămâna de supraveghere epidemiologică 20 – 26 ianuarie, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute semnalate în județul Neamț a fost de 1.925, cu 38 de internări, marcând o tendință de creștere față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (1.488 cazuri, cu 39 de bolnavi internați). Morbiditatea prin infecții respiratorii acute s-a încadrat in intervalul așteptat în această săptămână, apreciază reprezentanții DSP Neamț.

Numărul de pneumonii raportate, în creștere, a fost de 435, cu un număr de 125 de internări (faţă de 464, cu 119 internări, săptămâna precedentă). Ratele de incidență cele mai crescute pentru infecții respiratorii acute și pneumonie se înregistrează la grupele de vârstă de până la un an, 2 – 4 ani şi peste 65 ani.

În săptămâna anterioară, activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, înregistrându-se 15 noi cazuri de gripă pe teritoriul județului Neamț, un caz la grupa de vârstă de până la un an, trei cazuri la grupa de vârstă 2 – 4 ani, trei cazuri la grupa de vârstă 5 – 14 ani, șapte cazuri la grupa de vârstă 15 – 49 de ani și un caz la grupa de vârstă peste 65 ani. 13 cazuri au fost raportate de către Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț şi două cazuri au fost raportate de către Secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal de Urgență Roman. De la începutul sezonului de supraveghere epidemiologică s-au înregistrat 35 cazuri de gripă pe teritoriul județului Neamț.

În actualul sezon epidemic, până la data de 26 ianuarie au fost vaccinate antigripal în județ 41.854 de persoane (510 persoane vaccinate în intervalul 20 – 26 ianuarie) din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătății. Stocul de vaccin antigripal la această data în DSP Neamț este de 291 de doze, iar la medicii de familie din județ este de 765 de doze. S-au recoltat două probe pentru cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripă.

DSP Neamț precizează că, din analiza numărului de cazuri de infecții respiratorii acute, pneumonii și gripă din ultimii cinci ani de pe teritoriul județului Neamț s-a constatat că în actualul sezon de supraveghere epidemiologică s-a înregistrat un număr mai mic de cazuri, față de aceeași perioadă a anilor anteriori.

În vederea instituirii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii acute și gripă în unitățile şcolare și preşcolare (grădiniţe, creşe) s-au impus următoarele măsuri:
– realizarea triajului zilnic in colectivitățile şcolare;
– în cazul în care la nivelul unităţii se înregistrează focare de infecţii respiratorii acute sau gripa cu minimum trei cazuri pe clasă, respectiv o rată de absenteism de peste 20% din efectivul unităţii de învățământ de această cauză, timp de trei zile consecutive, se pot lua măsuri de suspendare temporară a cursurilor școlare (în clasa, respectiv şcoală), pentru o perioadă stabilită de DSP Neamț, dar nu mai mare de cinci zile lucrătoare;
– suspendarea activităţii se va face în funcţie de contextul epidemiologic, etapizat, evitându-se întreruperea activităţii în întreaga unitate şcolară.

Specialiștii în sănătate publică fac un nou apel către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:
– consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
– izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
– evitarea aglomeraţiilor;
– evitarea contactului cu persoanele bolnave;
– păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
– respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului, aruncarea batistelor de unică folosinţă la coşul de gunoi după utilizare);
– spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca, în vederea reducerii răspândirii virusului;
– creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
– aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
– îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
– evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
– purtarea echipamentului de protecție adecvat (măşti, mânuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
– triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
– continuarea vaccinării antigripale.

„Avertizăm populația că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariţiei simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect”, mai transmit reprezentanții DSP Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0