Administraţia publică locală de la Horia a făcut demersuri la parlamentarii de Neamţ pentru deblocarea fondurilor necesare finalizării bazei sportive din localitatea Cotu Vameş.
„Lucrările sunt realizate într-o proporţie de 38%. Am discutat cu parlamentarii din Neamţ pentru găsirea de fonduri în vederea finalizării acestui proiect. Mai avem nevoie de peste două milioane de lei, bani care vor fi cheltuiţi pentru amenajarea terenului, a împrejmuirii acestuia şi pentru finalizarea lucrărilor interioare ale clădirii. Dacă aceste fonduri întârzie să apară, există riscul ca lucrările făcute să se degradeze. Consiliul Local nu poate continua investiţia din fondurile proprii, deoarece proiectul de amenajare a bazei sportive este realizat prin OG 7/2006”, a explicat Vasile Baciu, primarul comunei Horia.
Proiectul a fost depus de autorităţile locale în anul 2009 şi finanţat doi ani mai târziu. Conform proiectului, baza sportivă dispune de un teren în suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, pe care se va amenaja un teren de sport multifunţional, dotat cu instalaţie nocturnă, şi o clădire care va adăposti vestiarele, duşurile şi grupurile sociale, precum şi o tribună cu 100 de locuri. Terenul de sport va da posibilitatea tinerilor din satele comunei – Horia şi Cotu Vameş – să poată desfăşura diverse sporturi de echipă.










Ar fi indicat sa militeze pentru fonduri in vederea realizarii canalizarii, racordarii la gaz metan si apa , asfaltarii in totalitate a strazilor etc, oricum vor fi interese pe acea baza sportiva si simplii locuitori nu vor avea acces gratuit.
Canalizati-va pe probleme stringente nu pe mofturi, momentan exista 2 terenuri de fotbal la scolile din Horia si Cotu Vames care pot fi folosite.
Dl primar are experienta in deturnarea de fonduri UE, puteti sa obtineti informatii de la DNA pe aceasta tema, a fost gasit vinovat si condamnat cu suspendare din aceasta pricina.