Marți, primarul Laurențiu Dan Leoreanu – recent înaintat la gradul de colonel în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale – a fost invitat special al Colegiului Național de Apărare, structură organizată în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, la ale cărei cursuri se pot înscrie personalități civile și militare, absolvenți ai institutelor de învățămînt superior civil sau militar, care ocupă sau pot ocupa funcții de conducere și decizie în domeniile politicii de securitate și apărare națională.
„Cu această ocazie, am prezentat celor aproximativ 35 de cursanți poziția strategică a municipiului, structura sa din punct de vedere administrativ, modul de relaționare dintre instituții, modul de funcționare și organizare a Poliției Locale, Garnizoanei și serviciilor implicate în asigurarea siguranței romașcanilor. Cursanții au apreciat modul de organizare a serviciilor de acest tip din municipiu. Marți, mi-a fost înmînat și livretul, cu ocazia înaintării la gradul de colonel în rezervă„, a precizat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.
La întîlnirea Colegiului Național de Apărare au mai participat locțiitorul șefului colegiului – colonelul Claudiu Vecerdea, precum și șeful serviciului de învățămînt din cadrul colegiului – colonelul Vasile Enea.
Comentarii
de acolo se intoarce conducator absolut al fortelor armate,tinand cont de viteza si criteriile de doi lei pe care le are armia romana in a face avansari!!
@ Alex Nistor : Colegiul National de Aparare functioneaza in cadrul Univ. Nationale de Aparare , fosta ”Academia de Înalte Studii Militare” si fosta ”Scoala Superioara de Razboi ”.Cand mai folosesti condeiul pentru a scrie un articol , consulta-ma intai pe mine 😉 .Desi un om cu experienta , se pricepe ce ai vrut tu sa zici , unul care se documenteaza pentru prima data si vede cele scrise , daca spunemai departe , este luat peste picior.
pentru domn primar : vezi sa nu ajungi general si dumneata la apelul bocancilor asa cum ai crescut in grad pana acum , sau cum au ajuns generali si altii. Statistic , noi avem foarte multi generali in raport cu cadrele combatante.