Roman, Neamț
Căutare site

Primarul Leoreanu dă telefon președintelui Băsescu

Primarul Romanului și-ar fi dorit să-l felicite personal pe preşedintele Traian Băsescu, dar o ședință extraordinară privind descentralizarea i-a ocupat ziua de luni, 4 noiembrie.

Șeful statului a împlinit, luni, 62 de ani, iar Laurenţiu Dan Leoreanu a declarat că ar fi fost încântat să îl poată vedea pe Traian Băsescu pentru a-i ura personal toate cele bune.

„Îl voi suna să-i transmit sănătate, la mulţi ani şi spor în toate. Sper să ne vedem, dar nu cunosc agenda domnului preşedinte”, a afirmat, luni, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. Primarul Leoreanu a precizat că, pentru preşedintele unei ţări, cel mai potrivit cadou este unul de suflet, simbolic, cum ar fi o icoană deosebită, un tablou reprezentativ sau un stilou.

Comentarii 6

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Votant sef

    Am auzit astazi o declaratie a lui Bleaga Vasile : daca nu-l intreba o ziarista despre ziua de nastere a presedintelui Basescu, marlanul nici n-ar fi avut habar…Cu atat mai onorabila si educata fapta primarului Leoreanu, pe care-l felicit cu aceasta ocazie ! Stiu ca gestul sau, facut public, ii va pricinui necazuri din pricina uzurpatorului PDL, dar am convingerea ca foarte curand TOATA echipa de la Roman si Piatra Neamt vor fi alaturi de presedinte in drumul sa politic, rupandu-se de echipa vamesului infractor ! Bravos, d-le Leoreanu !!!

    1. un cetățean

      O tot dați înainte cu ,, vameșul uzurpator ,, care pană nu de mult era un membru PDL de seama ( probabil când cotiza cu sume uriașe pe la campanii electorale, era un politician portocaliu bun și de încredere … ) Dar tot nu sunt lămurit: cine a dat flota Romăniei ? Unde este ? Să îl intreb pe președinte, poate știe el ceva de când era ministrul transporturilor , ce ziceți ? poate știe el unde este …

  2. doru

    Cetateanule,vorbesti de flota de parca ai vorbi de masina lasata in parcarea pietei fara a plati ,stii ce se intampla cu ea daca nu platesti? asa a gasit d-l Basescu flota romana lasata dupa revolutia lui iliescu.Mai informativa.

    1. User

      Ai dormit cat s-a discutat despre flota si basescu… asa a gasit-o basescu, dupa revolutie, pentru ca inainte de revolutie tot el a avut grija de ea. Mai informati-va!!!

  3. doru

    User, cand flota romaneasca era sechestrata in toate cheiurile navigabile portuare din lume cu tot echipajul la bord pentru neplata stationarii , fara resurse vitale ,dumneavoastra unde dormeati?

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.