Prima paginăActualitateNeamt

Primarii își spun păsul despre finanțarea administrațiilor locale

Dimensiune text

Un ministru secretar de stat va veni în Neamţ să discute cu primarii pe tema echilibrării bugetelor locale.

Vineri, la ora 10.00, la iniţiativa Ministerului Finaţelor Publice, va avea loc, la Prefectura Neamţ, o întâlnire cu toţi primarii din judeţ şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ. La această întâlnire va participa Attila Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

„Tematica acoperă două subiecte: discuţii privind modul de aplicare a sistemului de echilibrare a bugetelor locale în anul 2015 – având în vedere schimbările care au fost, care sunt vizibile şi care trebuie lămurite cu primarii localităţilor – precum şi discuţii privind propunerile reprezentanţilor administraţiei publice locale privind modificarea Legii finanţelor publice locale. Este o iniţiativă foarte bună a domnului Darius Vâlcov, ministrul de Finanţe, de a dezbate aceste chestiuni cu oamenii din administraţia locală, inclusiv cu responsabilii financiari ai fiecărei instituţii din teritoriu”, a afirmat Vlad Angheluţă, prefectul judeţului Neamţ.

Conform noii metodologii de împărţire a banilor de la bugetul central pentru echilibrarea bugetelor locale, aplicată prima dată în acest an, localităţile din aceeaşi categorie primesc bugete egale. În cazul în care plafonul de venituri este asigurat din încasarea de taxe şi impozite, localitatea respectivă nu mai primeşte nimic. Este şi cazul municipiului Roman, care are un grad de încasare a taxelor şi impozitelor locale de peste 90%.

Acest lucru a stârnit nemulţumiri printre primarii care au un grad bun de încasare a taxelor şi impozitelor locale, pentru că banii care veneau de la centru ajungeau în investiţii.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • un moldovean 6 ani

    Pentru Mun.Roman o sa vina Elena Udrea cu bani de’acasa. Sa suplimenteze bugetul.