Municipiul Roman se va împrumuta cu aproape un milion de lei, pentru următorii zece ani. Banii împrumutaţi vor fi utilizaţi pentru achitarea părţii de cofinanţare în cadrul proiectului european „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”.
„S-a creat o facilitate pentru finanţarea fondurilor europene prin Direcţia de Finanţe, cu sprijinul Comisiei Naţionale de Avizare a Împrumuturilor. E vorba de sume mici, dar importante în gestionarea bugetului local. El nu are statura unui împrumut clasic, ci este sprijin pentru ca primăriile să poată plăti partea de cofinanţare pentru investiţiile aflate în derulare. Se poate cofinanţa proiectul european de gestionare a deşeurilor menajere. Partea noastră de cofinanţare este în jur de 900.000 de lei”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
În 2010, municipiul Roman s-a angajat la plata sumei de 4.948.559,30 lei, compusă din contribuţia proprie la proiect, finanţarea cheltuielilor neeligibile şi TVA, în cadrul proiectului „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”.
În cadrul proiectului, Romanul a fost beneficiarul direct al închiderii depozitului neconform, care a costat 11,015 milioane de lei, al realizării a 70 de platforme de colectare şi dotării cu containere şi pubele în sumă totală de 2,026 milioane de lei, plus acces la depozitul Girov şi la staţia de sortare şi transfer Cordun.
„Din contribuţia asumată iniţial, municipiul Roman nu a achitat nimic. După recuperarea TVA şi urmare a reducerii cheltuielilor la contractarea lucrărilor prin proceduri competitive, contribuţia netă pe care o are de efectuat municipiul Roman este de 970.162 lei. Această sumă comunicată de Ministerul Fondurilor Europene nu este disponibilă actualmente în buget. Ea poate fi atrasă prin contractarea unui împrumut de la Ministerul Finanţelor Publice”, se precizează în expunerea de motive a proiectului prin care se cere acordul consilierilor locali pentru contractarea unui împrumut de 970.162 de lei.
Municipiul Roman mai are de achitat 250.000 de lei în cadrul Master-planului pe apă şi canalizare.
Comentarii