Roman, Neamț
Căutare site

Primăria distribuie marți apă menajeră pentru populație, în mai multe zone ale orașului

Primăria distribuie marți apă menajeră pentru populație, în mai multe zone ale orașului

Primăria municipiul Roman a anunțat marți dimineață că, având în vedere necesitatea asigurării apei menajere pentru populație, în data de 3 iunie 2025, vor fi disponibile mai multe puncte de distribuție a apei menajere pe raza municipiului Roman.

Acestea sunt amplasate în zonele:
1. Bd. Roman Mușat, în apropiere de bd. Republicii (zona „2 Măgari”);
2. Bd. Roman Mușat – Biserica „Sfinții Voievozi”;
3. Biblioteca „George Radu Melidon”;
4. Strada Smirodava – părculeț de joacă;
5. Strada Tudor Vladimirescu, părculeț de joacă – intersecție cu strada Ion Creangă;
6. Strada Dumitru Martinaș – zona magazinelor;
7. Aleea Revoluției – zona magazinelor;
8. Cartier Favorit – strada Alexandru cel Bun, intersecție cu strada Sucedava;
9. Strada Ion Ionescu de la Brad, intersecție cu strada Sucedava (zona Tic Tac).

„Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați: 0745 844 219 – Daniel Ursu, șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență Roman, sau 0233 741 312 – Serviciul pentru Situații de Urgență. Vă mulțumim pentru înțelegere” au transmis reprezentanții Primăriei Roman.

Compania Apavital a anunțat la începutul săptămânii că va întrerupe furnizarea apei potabile către utilizatorii domiciliați în municipiul Roman în ziua de marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 08:00 – 21:00 (oră estimată). Întreruperea este necesară în vederea efectuării unor lucrări în străzile Miron Costin, Sucedava și Nicolae Bălcescu, care constau în execuția legăturii unor conducte PEHD 160, pentru realizarea noii structuri de alimentare cu apă, la solicitarea Primăriei municipiului Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.