Prefectura Neamț a anunțat vineri, 31 mai, că, în urma desfășurării unor proceduri legale conforme cu prevederile în vigoare, a luat decizia de a emite un ordin în legătură cu situația primarului comunei Tarcău, Manole-Dănuț Fîrțală.
„În data de 23 mai 2024, conform informațiilor obținute de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a domnului Fîrțală Manole-Dănuț, primarul comunei Tarcău. Ulterior, Tribunalul Neamț a emis o încheiere privind luarea măsurii preventive a arestării pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 mai 2024 și până la data de 21 iunie 2024 inclusiv, în urma cercetărilor legate de presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, arată comunicatul Prefecturii Neamț.
Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, întrucât a fost dispusă măsura arestării preventive, mandatul lui Manole-Dănuț Fîrțală ca primar al comunei Tarcău se suspendă de drept, arată reprezentanții Prefecturii. În acest sens, a fost emis Ordinul Prefectului nr. 212/30.05.2024, prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului său.
„Această măsură a fost luată în conformitate cu prevederile legale și cu scopul de a asigura buna funcționare a administrației publice locale în comuna Tarcău. Instituția Prefectului – Județul Neamț rămâne vigilentă în asigurarea respectării legii și a principiilor de integritate în administrația publică. Ne angajăm să informăm publicul cu privire la evoluția situației și vom continua să acționăm în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile”, mai arată comunicatul Prefecturii Neamț.
Foto: Prefectura județului Neamț
[adinserter disable=”1″]
Comentarii