Prima procesiune Calea Crucii, pe dealul Muncelu din Ion Creangă

HomeReligie

Prima procesiune Calea Crucii, pe dealul Muncelu din Ion Creangă

 

procesiune Ion Creanga troite 1Duminică, 3 aprilie, preoţi şi credincioşi din Protopopiatul Roman au participat la prima ediţie a procesiunii Calea Crucii organizată în Parohia Ion Creangă.

În Parohia Ion Creangă din Protopopiatul Roman a fost organizată duminică, în Duminica închinată Sfintei Cruci, începând cu ora 15.00, prima ediţie a procesiunii Calea Crucii, la poalele dealului Muncelu. „Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a inspirat să plantăm aici, pe acest deal, care a devenit un fel de Golgota a regiunii acesteia binecuvântate de Dumnezeu, aceste troiţe şi sperăm că ele ne vor aduce aminte de Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de starea de jertfă pe care trebuie să o aibă fiecare, în calitate de creştin şi de fiu al Bisericii”, a afirmat IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Înconjurat de preoţi, de oficialităţile locale şi de pelerini, IPS Ioachim a săvârşit, pe o scenă special amenajată pentru acest eveniment, slujba de sfinţire a apei şi apoi slujba de sfinţire a troiţelor amplasate de o parte şi de alta a Drumului Crucii ce se înalţă până în vârful dealului Muncelu, pe o lungime de doi kilometri.

Cele câteva sute de pelerini, împreună cu preoţii, măicuţele de la Centrul eparhial, copiii de la Școala Generală din comuna Ion Creangă şi creştinii îmbrăcaţi în port naţional, care au purtat în procesiune Sfânta Cruce, l-au însoţit pe ierarh care s-a oprit la fiecare dintre cele 14 troiţe pentru a le sfinţi şi a cânta condace şi icoase din Acatistul Sfintei Cruci, apoi s-au îndreptat spre crucea de pe Dealul Muncelului, amplasată aici în anul 2012.

IPS Ioachim a oferit diplome de excelenţă ctitorilor celor 14 troiţe, Primăriei din Ion Creangă, primarului comunei, Petrică Prichici, inginerului Constantin Chelaru, mulţumind totodată preoţilor din această comunitate, Constantin Buda şi Mitică Bighiu, precum şi tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestui eveniment unic în Eparhia Romanului şi Bacăului.

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a explicat motivaţia aşezării troiţelor pe dealul Muncelu şi tradiţia prezenţei aici a unui loc de rugăciune închinat lui Dumnezeu: „Au fost aşezate atâtea cruci pe acest deal, deoarece acest drum pe care l-am parcurs s-a numit în vechime Drumul Pelerinilor, un drum ce se îndrepta către Galaţi, iar în drumul lor, pelerinii se opreau la un schit închinat Sfântului Nicolae. Sperăm ca în anii următori, aici, să se ridice o biserică închinată Sfintei Cruci şi Sfântului Nicolae, la care pelerinii să se reculeagă după ce vor urca acest drum al Crucii”.

„Ideea IPS Ioachim de a organiza un Drum al Crucii pe dealul Muncelu s-a născut în decembrie 2012, cu prilejul sfinţirii locului pentru bisericuţa cu hramul Sfântul Nicolae de pe platoul din partea superioară a dealului. Din aprilie 2014, a demarat implementarea acestui proiect, când a fost încheiat un contract de executare a troiţelor cu domnul Aurel Croitoru, sculptor popular din localitatea Grumăzeşti – Neamţ. După executarea troiţelor, în anul 2015, a urmat montarea soclurilor şi placarea lor cu piatră şi împrejmuirea lor cu gărduţ metalic. Costul unei troiţe este estimat la 7.500 – 8.000 lei”, a afirmat preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului și Bacăului.

 

precosiune Ion Creanga troite 1

procesiune Ion Creanga troite 2

procesiune Ion Creanga troite 3

procesiune Ion Creanga troite 4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0