Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman este beneficiarul unui proiect Erasmus finanțat de Uniunea Europeană, în domeniul educației și formării profesionale pentru perioada 2021-2027. Este vorba despre proiectul cu nr. 2023-1-RO01-KA122-SCH-000126544 , intitulat „Click pentru o educație europeană”, cu o perioadă de implementare de 14 luni, care a început pe 1 octombrie 2023, informează reprezentanții Liceului Tehnologic „Vasile Sav”.
Prima mobilitate a proiectului a avut loc în perioada 19-25 februarie, în care trei profesori ai Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman: director – prof. Alexandru Lezeu, director adjunct – prof. Daniela Dăscălița și prof. Cătălin Păiuș au participat la cursul „Bullying and cyberbullying – prevention, identification and intervention”, în Machico, Portugalia.
Susținut de formatori ai Asociației Edu2grow, cursul a propus activități practice și analiza unor situații de viață, menite să evite și să gestioneze, prin metode non-formale, probleme cu care se confruntă școala, din ce în mai mult; comunicarea și dinamica de grup pentru prevenirea agresiunii, managementul conflictelor și medierea, metodele formale și non-formale de intervenție în bullying, cultura și interculturalitatea au fost modulele din structura cursului desfășurat pe parcursul a șapte zile.
Pe lângă oferta de informații, metode și tehnici de prevenție și de intervenție, cursul a prilejuit întâlnirea unor oameni de calitate din mai multe țări europene, care s-au conectat pentru obținerea unui mediu perfect de învățare și pentru stabilirea unor colaborări pe termen lung.
Partenerii Liceului Tehnologic „Vasile Sav” din Roman în aventura Erasmus de anul acesta sunt din Portugalia și Spania: Edu2grow Portugal Centro, Caldas da Rainha, Lisabona; Colony of Creators Portugal, Região Autónoma da Madeira; Instituto de Educacion Secundaria Chan do Monte, Marin, Spania.
„Proiectul se adresează profesorilor și elevilor de la Liceul Tehnologic «Vasile Sav», este structurat pe trei fluxuri, două pentru profesori și unul pentru elevi și scopul acestuia este acela de a oferi beneficiarilor o alternativa unică de instruire la standarde Europene pentru a crește calitatea formării profesionale pentru profesori, șanse sporite în carieră și de integrare socio-profesională în diferite medii pentru elevi”, au mai precizat reprezentanții Liceului Tehnologic „Vasile Sav”.
Adrese utile:
• Site liceu www.vasilesav.ro;
• Site proiect Click pentru o educatie europeana » PAGINA PRINCIPALA (webwave.dev)
• Pagina de Instagram a proiectului „Click pentru o educație europeană” – https://www.instagram.com/clickforeueducation/
• Pagina de facebook – https://www.facebook.com/profile.php?id=61552054983088
Comentarii