În acest sfârșit de săptămână s-au disputat meciurile contând pentru etapa a șasea a campionatului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, etapă în care formația CSM Roman a evoluat în deplasare, duminică, 2 noiembrie, de la ora 13.00, în compania formației ACS Sepsi-SIC Sf. Gheorghe. În acest an, cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori: Sepsi s-a impus de două ori în play-off-ul sezonului anterior (39-32 la Sf. Gheorghe și 29-24 la Roman), în timp ce CSM Roman a câștigat pe teren propriu în turul I al Cupei României, cu scorul de 33-25 (foto).
Prima parte a meciului a fost una echilibrată, cu gazdele aproape în permanență în avantaj, repriză încheiată cu scorul de 14-12 pentru Sepsi Sf. Gheorghe. În cea de-a doua parte a meciului, CSM Roman s-a văzut condusă și mai clar, Sepsi conducând și la șase goluri diferență, 29-23 în min. 54. Oaspetele au încercat să se apropie pe final, însă Sepsi Sf. Gheorghe nu a scăpat victoria din mână, într-o partidă câștigată cu 31-29.
Pentru CSM Roman au marcat: Mălina Denisa Ungureanu – 9 goluri (3 din 5 aruncări de la 7m), Andreea Creangă – 6, Carmen Stoleru – 5 (2 din 2 aruncări de la 7m), Ștefania Epureanu – 3, Cristina Ionela Roșu – 2 (0 din 1 aruncări de la 7m), Anna Gal – 2, Bianca Gabriela Loi – 1, Ioana Gabriela Neamțu – 1 (1 din 2 aruncări de la 7m).
Pentru Sepsi Sf. Gheorghe au punctat: Denisa-Marina Pavel – 9 goluri (3 din 3 aruncări de la 7m), Daria Maria Lupisca – 5, Evelyn-Vivienn Marton – 4 (2 din 3 aruncări de la 7m), Delia Rau – 4, Iuliana-Daniela Damian – 3, Andra-Roxana Banu – 3, Cristina Adelina Crețu – 2 (0 din 1 aruncări de la 7m), Valentina Maria Soreanu – 1.
În cadrul etapei a șasea a Diviziei A la handbal feminin, în seria B s-au mai înregistrat rezultatele: CSM Iași – CS Județean Prahova 38-23, HC Harghita – Știința Bacău 25-24. Partida CNOPJ Bistrița – CSM Făgăraș se joacă luni, 3 noiembrie. Etapa următoare, CSM Roman are programat meci pe teren propriu, pe 9 noiembrie, în compania formației CSM Iași.
Clasament:
| 1 | Sepsi Sf. Gheorghe | 6 | 5 | 0 | 1 | 205 | 133 | 10 |
| 2 | CSM Roman | 6 | 5 | 0 | 1 | 212 | 151 | 10 |
| 3 | CSM Iași (*) | 6 | 6 | 0 | 0 | 232 | 132 | 9 |
| 4 | CS Județean Prahova | 6 | 3 | 0 | 3 | 196 | 179 | 6 |
| 5 | HC Harghita | 6 | 2 | 0 | 4 | 172 | 179 | 4 |
| 6 | CSM Făgăraș | 5 | 2 | 0 | 3 | 139 | 168 | 4 |
| 7 | CNOPJ Bistrița | 5 | 0 | 0 | 5 | 107 | 209 | 0 |
| 8 | Știința Bacău | 6 | 0 | 0 | 6 | 124 | 236 | 0 |











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol