HomeActualitateRural

Prezenţă slabă la alegerile europarlamentare în satele din jurul Romanului

La orele amiezii au fost înregistrate procente sub 7% în comunele Secuieni şi Stăniţa.

Ziua de duminică a fost fierbinte pentru candidaţii la alegerile europarlamentare. Nu şi pentru alegătorii din satele din jurul Romanului, care, în ciuda vremii frumoase, nu s-au înghesuit la vot. Niciun incident electoral nu a tulburat secţiile de votare. Nici chiar cârciumile nu au mai fost, ca în anii trecuţi, loc de analiză electorală. Unele şi-au tras obloanele, altele funcţionau doar cu unul-doi clienţi fără patimă pentru scrutinul de duminică.

rural 02Până la ora 10.30, la secţia de votare nr. 308 din comuna Horia, amenajată în căminul cultural, îşi exprimaseră dreptul de vot 20% dintre alegătorii cu drept de vot. „Cum se întâmplă de fiecare dată la alegeri, primii care trec pragul secţiilor de votare sunt persoanele în vârstă. Și de această dată, vârstnicii au fost cei dintâi”, a spus Silvia Agachi, preşedinta secţiei de votare. La orele amiezii, situaţia era asemnătoare şi în celelalte trei secţii de votare din comuna Horia.

Duminică dimineaţă, alegătorii au avut alte preocupări decât să introducă votul în urnă în cele cinci secţii de votare de pe raza comunei Cordun. În grădiniţa din sat au fost amenajate două secţii de votare. În vreme ce la secţia de votare nr. 225 doar 55 de persoane votaseră până la ora 10.40, la secţia de votare nr. 226, 59 de cetăţeni, din 1217 arondaţi, îşi exprimaseră dreptul de vot. „Este posibil să vină mai mulţi după-amiază”, ne încurajează cele două preşedinte ale secţiilor de votare. Cu ce gânduri au venit la vot ne spun chiar localnicii. „Am votat pentru viitorul copiilor, pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună, să aibă locuri de muncă în ţară”, a spus Elena Perea, din Cordun.

Comuna Valea Ursului, cea mai bună prezenţă la vot

Prezenţă slabă la vot şi în comuna Boghicea. În cele patru secţii de vot amenajate pe teritoriul comunei, la ora 12.00 au fost prezenţi doar 14% dintre alegătorii cu drept de vot. Cea mai bună prezenţă s-a înregistrat în satul Căuşeni, cea mai mică localitate a comunei, unde prezenţa la vot a fost de 40% la orele amiezii, dintr-un total de 140 de persoane înscrise pe liste. „Sperăm ca după-amiază să ne apropiem de 50%”, a spus Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.

rural 03Prezenţa la vot în comuna Văleni a fost, la ora 13.30, de 30%. „Locuitorii comunei au fost informaţi în legătură cu alegerile europarlamentare, dar probabil că vor veni după-amiază. Nu au fost solicitări pentru urna mobilă de vot, dar ne dorim ca măcar cei sănătoşi să vină la secţiile de votare. Ne dorim o prezenţă la vot de 80%”, spune optimist Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.

Conform declaraţiei primarului Viorel Smeria, prezenţa la vot era, la ora 13.30, de 60%, în toate cele cinci secţii de votare de pe cuprinsul comunei Valea Ursului. „Este o datorie cetăţenească de care trebuie să ne achităm”, explică primarul comunei Valea Ursului prezenţa mare la vot.

Locuitorii din Secuieni şi Stăniţa, absenţi la votare

Apatie totală la alegerile europarlamentare de duminică în comunele Secuieni şi Stăniţa. La ora 13.00, în cele două secţii de votare amenajate în comună se prezentaseră doar 60 de persoane. „Am crezut că, după slujbă, oamenii se vor îndrepta spre secţiile de votare, dar au preferat să meargă acasă. Nici bătrânii nu mai au interes pentru alegeri, aşa cum se întâmpla cu câţiva ani în urmă”, a precizat Laurenţiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stăniţa.

Și în comuna Secuieni, prezenţa la vot a fost scăzută la orele 13.00. Din totalul alegătorilor, doar 7% şi-au exprimat dreptul de vot. În schimb, urna mobilă a fost solicitată de o persoană din satul Butnăreşti care a vrut, deşi bolnavă, să-şi exprime dreptul de vot.

Comentarii

WORDPRESS: 0