Prima paginăEconomie

Preţul cerealelor a scăzut la jumătate

Dimensiune text

Specialiştii preconizează un an financiar dificil, cu încasări reduse, care vor greva anul agricol viitor.

În timp ce la nivel naţional s-a realizat o amplă campanie de informare a cetăţenilor cu privire la producţia uriaşă de cereale înregistrată anul acesta, informaţiile provenite de la compania Marsat SA, liderul pe piaţă din judeţul Neamţ în domeniul agricol arată o altă situaţie. „În realitate, mulţi dintre cultivatori, cu care colaborăm an de an, au avut producţii mai mici pe anumite sectoare anul acesta, în comparaţie cu anul trecut. În ceea ce priveşte floarea-soarelui, cantitatea de seminţe recoltată în 2013 a fost între 2 şi 3,2 tone pe hectar, în scădere faţă de anul trecut. Producţia de grâu pe care o avem noi este aproximativ la fel cu cea de anul trecut, doar la unii producători înregistrându-se uşoare creşteri. Din datele pe care le avem în acest moment, întrucât recoltarea nu s-a încheiat, producţia de porumb va fi mai mare”, a declarat Vasile Balcan, director al Marsat SA.

Deşi cantităţile nu diferă foarte mult, preţul la cereale a scăzut anul acesta chiar şi la jumătate: în 2012, kilogramul de grâu se vindea cu 90 bani sau 1 leu, iar anul acesta a scăzut la 60-75 de bani; floarea-soarelui se vindea cu 2-2,1 lei/kilogram, acum se vinde numai cu 1-1,1 lei/kilogram; porumbul a scăzut de la 90 de bani-1 leu, la 45 bani pe kilogram. În timp ce preţurile au scăzut în 2013, cheltuielile de producţie au crescut. „Cheltuielile pentru energie, gaz, combustibil au fost mai mari anul acesta. Nu este acceptabil ca noi să plătim acciza pe motorină la fel ca pe autostradă. Pentru agricultori, este un an foarte greu din punct de vedere financiar. Foarte mulţi dintre ei au făcut investiţii mari, încurajaţi de condiţiile meteo favorabile, însă producţia nu a fost pe măsura aşteptărilor. Preconizăm că la anul vor rămâne şi mai multe suprafeţe necultivate”, a mai precizat Vasile Balcan.

La stabilirea preţului cerealelor din România întră în conjunctură şi preţul mondial al acestora. Preţul grâului şi cel al porumbului au coborât pe pieţele internaţionale, la cotele anterioare marii secete din 2012, pe fondul unor semnale pozitive privind producţia pe anul în curs în mai multe regiuni mari producătoare de cereale.

În ceea ce priveşte datele de la nivel naţional, directorul Marsat SA afirmă: „Datele furnizate de cei din presă se raportează la producţia de la populaţie. Într-adevăr, unii dintre producătorii mici au înregistrat culturi mai mari, însă nu ei dictează tendinţele naţionale. Dacă ar exista depozite autorizate, în care să fie adunate toate rezervele de cereale din ţară, de acolo ar trebui preluate informaţiile”.

COMENTARII

WORDPRESS: 0