Joi, 1 februarie, Prefectura Neamţ a emis ordinul de suspendare din funcţie a președintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru trafic de influență la începutul acestei săptămâni.
„Se constată suspendarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț al domnului Arsene Ionel. Suspendarea operează de la data de 29 ianuarie 2018 și până la încetarea stării de arest preventiv”, se arată în ordinul emis de Prefectura Neamț. De asemenea, ordinul menționează că a fost suspendat de drept și mandatul de consilier județean al lui Ionel Arsene.
Documentul de suspendare din funcție, care a fost publicat pe site-ul instituției, poartă semnătura subprefectului Iulian Jugan. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Gabriel Apetrii, a declarat pentru Mediafax că ordinul a fost semnat doar de subprefectul Iulian Jugan întrucât prefectul Vasile Panaite a intrat în concediu.
Curtea de Apel Bacău a decis, luni, 29 ianuarie, să admită contestația făcută de DNA, dispunând arestarea preventivă a preşedintelui Ionel Arsene pentru 30 de zile. Acesta fusese reţinut pentru 24 de ore în 18 ianuarie, ulterior Tribunalul Neamț dispunând plasarea sa sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a luni arestarea preventivă.
Ionel Arsene este acuzat de către procurorii DNA că, în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro „pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.
Conducerea județului a fost preluată de vicepreședintele CJ Neamț Ion Asaftei. „De la data de 4 iulie 2016 și până în prezent, Consiliul Județean Neamț are un președinte ales, în persoana lui Ionel Arsene. La data de 25 ianuarie 2018, acesta și-a delegat atribuțiile vicepreședintelui Ion Asaftei, iar la data de 1 februarie 2018 a fost primit de la Instituția prefectului județul Neamț, Ordinul nr. 14/2018 de suspendare din această calitate a președintelui Ionel Arsene. În prezent, Consiliul Județean Neamț își desfășoară activitatea în condiții de normalitate cu președinte Ionel Arsene, iar atribuțiile acestuia sunt exercitate temporar de către vicepreședintele Ion Asaftei”, au transmis reprezentanții CJ Neamț.
Comentarii
corect,mai rau ii trebuie!!! sa se invete minte ca spaga se imparte !
Te joci cu spagi de 100k si discuti la telefon. Numai profanii fac asa ceva. Ionel Arsene nu stia ca poate fi inregistrat cu un dispozitiv ascuns sau ca are telefonul ascultat ? Incredibil. Stiu ca Ionel e arogant dar nu mi-am inchipuit sa fie asa de prost consiliat din punct de vedere al „comunicarii informatice” . Este clar ca PSD sta prost la capitolul „comunicare”.
Sa nu sti tu sa inregistrezi un fisier audio si sa-l arhivezi intr-un „.zip” parolat cu 24 de caractere si sa-l trimiti prin-un cont oarecare de skype…
Pentru spagi de 100 k foloseam si porumbei voiajori . Nu au minte ! Prosti si ignoranti.
Ei…acum…e naspa…
Cand esti in belea nu te scoate nimeni…prietenii se ascund…
Naspa Ioane…
Sti ce e mai naspa la tine…te-ai murdarit cu sume infime , maruntis 100 k euro…daca erai smecher ca Mazare sau Ghita erai undeva in exteriorul UE-ului dar asa…esti marunt…nimeni nu te va salva…
In curand nu mai ai bani nici sa urci cu telegondola …
Pentru ce te-ai murdarit Ioane ? Nu sti ca libertatea e scumpa ? Trebuie sa joci tare , de la 10 milioane euro in sus …. pai tu ce facusi ? Te-au gajbit astia pentru cativa galbeni …
Constat ca ordinul de suspendare a fost semnat de alte trei persoane decat cele nominalizate pe document.Fiecare semnatar are folosit semnul „pentru”,asa ca nu stiu cat de legal este.Stiam ca daca pe un document exista cel mult doua semnaturi ale unor inlocuitori,suplinitori,deja acest document nu mai este legal emis.
Da !Da ! Da ! Da ! Corect ! Deseara il elibereaza ! Singura conditie este sa se mai planga familiei pe facebook. Cat despre semnatarii ordinului ei trebuie bagati la puscarie in locul lui Ionel.
Asta e problema acum…cine a semnat !? Ionel de altfel e baiat bun …